George Adamski a devenit faimos atunci cand in anii '40 a facut publice cateva fotografii ce infatisau nave spatiale si a afirmat ca impreuna cu ocupanti acestora ar fi calatorit pe Luna si pe alte planete. A fost primul care a afirmat ca ar fi fost contacat de catre extraterestrii si s-a autointitulat "filozof, profesor si cercetator OZN".
Adamski era chelner la un "burger-bar". Acesta scrisese un roman despre intalnirea sa cu un om de pe Venus, insa nu gasise nicio editura care sa i-l publice. Cand a inceput sa sustina ca povestirea se bazeaza pe un fapt adevarat, cartea sa, "Flying Saucers Have Landed"- 1953 (Farfuriile zburatoare au aterizat) a devenit "best-seller".
In urma investigatiilor, majoritatea cercetatorlor au ajuns la concluzia ca Adamski a fost un sarlatan care a fabricat atat povestile cu intalniri ale extraterestrilor si zborurile interplanetare cat si imaginile cu navele acestora, folosind diferite modele. Adamski a scris trei carti in care a descris intalnirile cu extraterestrii si calatoriile la bordul navelor acestora. Primele doua carti, "Farfuriile zburatoare au aterizat"(1953) si "In interiorul navelor spatiale"(1955) au fost bestseller-uri.
Pe data de 9 octombrie 1946, pe cand se aflau in "Palomar Gardens Camping", in timpul unei ploi de meteoriti, Adamski impreuna cu un grup de prieteni observa o nava in forma de trabuc, pe care au si fotografiat-o. In anul urmator, acesta spune ca a putut observa pana la 184 de OZN-uri trecand peste "Palomar Gardens" intr-o singura seara.
Primele prelegeri despre OZN-uri au avut loc in 1949, in Carolina de Sud, unde a perceput si taxe. In cadrul acestor prelegeri, Adamski a afirmat ca "Guvernul si oamenii de stiinta stiau de existenta OZN-urilor inca din 1947, cand acestia ar fi urmarit o nava spatiala cu lungimea de 700 metri aflata pe cealalta parte a Lunii".
In 1953, dupa ce a observat un OZN in desertul californian, Adamski spune ca a inceput sa faca investigatii. El afirma ca a intalnit un tanar venusian frumos, bronzat, cu par lung, de culoarea nisipului, care i-a comunicat prin intermediul semnelor si telepatiei ca Venus era planeta sora a Pamantului. Venusienii au venit sa previna umanitatea ca radiatia nucleara poate distruge Terra. Mai tarziu, Adamski a sustinut ca a fost dus de prietenii sai venusieni pe Marte, Saturn si Jupiter.
In data de 20 noiembrie 1952, sapte oameni, printre care si Adamski, au plecat cu un autoturism de teren din Palomar, pentru a gasi un punct in desert aflat la 10 mile departare de baza militara din zona. Cand a fost intrebat de ce a ales acel punct, el a raspuns ca acolo avea presimtirea ca in cursul acelei zile, va ateriza o nava extraterestra. Dupa amiaza, autoturismul a oprit pe un teren plat, care se intindea pana la poalele unor munti pierduti in departare. Cu totii au coborat din masina si au privit in jur. Impreuna cu Adamski erau : Dr. George Hunt Williamson si sotia, domnul si doamna A.C. Bailey, doamna Alice K. Wells si Lucy McGinnis, secretara lui Adamski.
La un moment dat, acestia au observat un obiect imens, de forma ovala, care zbura silentios. Au auzit apoi zgomotul motoarelor avioanelor fortelor aeriene, care se indreptau spre obiect. Inainte ca acestea sa se apropie, obiectul s-a ridicat si in cateva secunde a disparut.
Nava "mama" venusiana
Facandu-le semn prietenilor sa ramana in apropierea masinii, Adamski a pornit spre munti. Cinci minute mai tarziu, acesta afirma ca a observat reflexia razelor soarelui pe un obiect aflat intre doua piscuri de munte. Un obiect in forma de disc se indrepta in zbor spre munti. Dupa un timp, a observat silueta unei persoane ce se indrepta spre el si care se afla la o distanta de aproximativ 300 m. Era un barbat blond, cu parul lung pana la umeri, inalt de aproximativ 170 cm si care avea in jur de 28 de ani. Acesta avea ochii gri-verzui si o dantura foarte alba. Purta incaltaminte asemanatoare cu pantofii de piele si o salopeta prinsa peste mijloc cu un material brun. Vizitatorul pe nume Orthon, il saluta prietenesc ridicand mana si lipindu-si palma deschisa de a lui Adamski.
Pentru a explica de unde a venit, Orthon deseneaza in nisip trei cercuri concentrice in mijlocul carora insereaza un punct. A aratat cu degetul spre Adamski, apoi spre cel de-al treilea cerc, reprezentand Pamantul si orbita sa. Apoi a aratat spre el insusi si spre a doua orbita, cea a planetei Venus. Amandoi au dat din cap aprobator. Nu au comunicat prin vorbe ci telepatic si prin semne. Daca in mintea lui Adamski se forma o intrebare, raspunsul la aceasta sosea sub forma unor imagini si gesturi. Conform lui Adamski, vizitatorul a venit pe Pamant pentru a-i avertiza pe oameni despre faptul ca exploziile nucleare sunt tot mai frecvente, punand in pericol planeta Pamant. I-a explicat ca OZN-urile se deplaseaza utilizand energia magnetica si ca pe Pamant traiesc deja fiinte sosite din alte lumi. Entitatea nu l-a lasat pe Adamski sa faca fotografii deoarece aceasta avea niste trasaturi care ar fi tradat-o daca imaginea ar fi aparut in ziare. Si-a luat ramas bun, dupa care a plecat spre nava ce o astepta.
Adamski a sustinut ca cei sase oameni care erau cu el au vazut si ei nava, denumita "venusiana". Mai multi dintre ei au declarat mai tarziu ca l-au vazut intalnindu-se cu cineva in desert, desi acestia erau la o distanta destul de mare fata de Adamski.
Pe data de 13 decembrie 1952, Adamski se intalneste din nou cu Orthon care ii da o placa fotografica ce continea niste simboluri ciudate. Placa ii fusese predata initial de catre Adamski lui Orthon la prima intalnire si era goala. In timpul aceste intalniri, Adamski a facut una dintre cele mai celebre fotografii OZN, folosind un telescop de 150 mm.
Avand nevoie de bani si dornic sa creeze un "bestseller", excentricul Desmond Leslie (care la mijlocul anilor '50 mai crease un film despre OZN-uri folosind un scut renascentist spaniol cu oglinzi reflectatoare, suspendat de un fir de naylon ) intocmeste un manuscris despre vizitarea Pamantului de extraterestrii. Adamski ii trimite lui Leslie o relatare scrisa a presupusului sau contact cu Orthon si cateva fotografii. Combinand cele doua lucrari, Leslie pune bazele bestseller-ului "Farfuriile zburatoare au aterizat" (1953) si impreuna cu Adamski devine cunoscut in lumea OZN-urilor. In aceasta carte se afirma ca extraterestrii venusieni, viziteaza regulat Pamantul si ca acestia sunt ingrijorati de testele nucleare facute de catre marile puteri care nu doar ca vor ucide viata de pe Pamant ci vor raspandi si radiatii si in sistemul solar, contaminand alte planete.
In cartea publicata in 1955, intitulata "In interiorul navelor spatiale", Adamski sustine ca Orthon l-a luat intr-o calatorie spatiala vizitand sistemul solar si planeta Venus unde a intalnit diferite entitati. Acesta afirma ca a fost selectat de catre extraterestrii pentru a aduce mesajul lor de pace oamenilor de pe Pamant, insa de-a lungul istoriei si alti pamanteni au fost folositi drept mesageri ai venusienilor.
Foto 1 - 13 decembrie 1952
Adamski afirma ca a surprins OZN-ul din fotografia Nr.1 (dreapta), denumit si "nava cercetas venusiana" pe data de 13 decembrie 1952. Insa, omul de stiinta Walter Johannes Riedel spune ca in urma analizelor efectuate, nava nu este altceva decat...o lampa chirurgicala iar suporturile de aterizare din partea inferioara nu sunt altceva decat niste becuri General Electric de 100 W.
Tehnologia efectelor speciale s-a dezvoltat atat de mult incat multe falsuri din trecut par ridicole in secolul XXI. Ce venusian ar avea curajul sa porneasca la drum prin Univers intr-o nava in care geamurile ferestrelor par a lipsi iar in partea superioara a obiectului se poate observa clar un orificiu? (Foto 2)
In 1957, Adamski a primit o scrisoare de la un anume "RE Straith" care era un presupus reprezentant al "Comitetului de schimb cultural" al Departamentului de Stat USA. Scrisoarea spunea ca Guvernul stia despre contactele lui Adamski cu extraterestrii din 1952 si ca un grup de oficiali de rang inalt planuia sa faca publica aceasta poveste. A fost bucuros sa afle acest lucru si a prezentat scrisoarea in prelegerile pe care le-a sustinut. Cu toate acestea, in 1985, ufologul James W. Moseley, a dezvaluit ca aceasta scrisoare a fost opera unei farse pusa la cale de el impreuna cu prietenul Gary Barker. Obtinand niste foi cu antete oficiale ale Departamentului de Stat, acestia au creat personajul "RE Straith" si i-au scris scrisoarea lui Adamski. Potrivit lui Moseley, FBI-ul a investigat cazul si a ajuns la concluzia ca scrisoarea era o farsa. Ei i-au cerut lui Adamski sa nu o mai foloseasca in conferinte si prelegeri in sprijinul afirmatiilor sale.
Foto 2
In 1962, Adamski a anuntat ca va participa la o "Conferinta Interplanetara" tinuta pe planeta Saturn, iar un an mai tarziu, a sustinut ca a fost primit in audienta secreta de catre Papa Ioan al XXIII-lea, de la care a primit si o medalie de aur. Scepticii au remarcat ca medalia (Foto 3) era de fapt un suvenir turistic comun realizat de o companie din Milano, vanduta in magazinele turistice din Roma. Conform lui Adamski, intalnirea cu Papa ar fi avut loc la cererea extraterestrilor cu care ar fi fost in contact, pentru incheierea unui "acord final".
Foto 3
Adamski a sustinut ca entitatile nordice cu care a comunicat proveneau de pe planetele sistemului nostru solar precum Marte sau Venus. Cu toate acestea, niciuna din acestea (in afara de Terra) nu este capabila sa sustina viata umana, datorita conditiilor de mediu nefavorabile. Pe Venus, presiunea atmosferica este de 92 de ori mai mare decat pe Pamant. Atmosfera este formata aproape in intregime din dioxid de carbon iar temperatura medie la suprafata planetei este de 464 de grade Celsius.
Intr-una din cartile sale, Adamski a sustinut ca ar fi calatorit intr-o farfurie zburatoare pe partea "intunecata" a Lunii, unde a putut observa orase, copaci si munti acoperiti de zapada. Cu toate acestea, toate dovezile stiintifice, precum si calatoriile lunare ale astronautilor americani, au aratat in mod clar ca suprafata Lunii este lipsita de viata si nu are atmosfera.
Cartea publicata de Adamski in 1955, "Inside the Space Ships", in care descrie calatoriile sale prin sistemul solar este considerata de multi un "remake" al romanului SF din 1949, scris de catre Lucy McGinnis si intitulat "Pionierii spatiului".
Foto 5
Analizand pretinsele imagini ale OZN-urilor fotografiate de Adamski, cercetatorul german Walter Riedel a descoperit ca "suporturile de aterizare" erau de fapt becuri "GE" (General Electric) de 100 W, putand observa chiar si sigla "GE" imprimata pe suprafata acestora (Foto 4).
In 2012, cercetatorul OZN, Joel Carpenter, a identificat umbra reflectorului unui felinar cu gaz, disponibil pe scara larga in anii '30 si care se potrivea identic cu partea principala a farfuriilor zburatoare fotografiate de Adamski (Foto 5,6,7).
Foto 4
Investigand cazul, Moseley a gasit numeroase probleme si contradictii in afirmatiile martorilor lui Adamski, care i-au contrazis afirmatiile cu privire la intalnirea initiala din 20 noiembrie 1952 cu entitatea Orthon. Unul dintre martori, Al Bailey, a negat ca ar fi vazut un OZN in desert iar Jerrold Baker i-a declarat lui Moseley ca ar fi auzit "o relatare inregistrata pe banda despre ceea ce avea sa se intample in desert, si cine avea sa plece..." cu cateva zile inainte de intalnirea lui Adamski cu Orthon. Baker a spus ca intalnirea cu extraterestrul a fost o "operatiune planificata" si ca Adamski ar fi incercat sa-l convinga sa nu divulge pacaleala, spunandu-i ca ar putea castiga bani multi din prelegerile OZN. Alti martori invocati de Adamski, precum George Williamson, nu au asistat (asa cum afirmase initial) la aparitia vreunui OZN. Pe 23 aprilie 1965, Adamski moare in urma unui atac de cord, la varsta de 74 de ani.
Incidentul are loc pe data de 25 martie 1948, la opt luni dupa Roswell, atunci când, dupa relatarile unor martori oculari, o nava spatiala de origini necunoscute s-a prabusit sau a aterizat langa Aztec, New Mexico. Statia radar din Los Alamos ar fi urmarit traseul si aterizarea navei, iar o echipa a Fortelor Aeriene, Divizia a 5-a a Armatei, a fost insarcinata cu recuperarea ei.
In jurul orelor 3-4 dimineata, doi politisti care patrulau in zona, au observat un disc stralucitor deasupra masinii lor, care se indrepta spre NV. Nu era prima data cand acestia vedeau astfel de lumini, insa de data aceasta, Andy Andrews si Manuel Sandoval, s-au decis sa urmareasca discul, ajungand pana in zona "Four Corners". Intre orele 5 - 5:30, un localnic pe nume Archuleta, care plecase sa-si hraneasca caprele, aude ceva asemanator cu un bum sonic, ce parea a proveni de la un disc stralucitor si care tocmai trecuse pe deasupra casei. In drumul sau, discul se ciocnise de o stanca aflata de cealalta parte a fermei lui Archuleta, continuandu-si ulterior drumul catre nord. Deplasandu-se la magazinul local pentru a da un telefon, fermierul anunta intamplarea la baza Fortelor Aeriene din Albuquerque.
Locul descoperirii OZN-ului, marcat de catre cercetatori
Zona "Four Corners" este cunoscuta pentru numeroasele puturi de petrol si gaze. Aproape de zorii zilei, Doug Nolan, Bill Ferguson si alti cativa muncitori ai "Companiei petroliere El Paso", au primit misiunea de a se deplasa in regiunea "Hart Canyon" pentru a verifica un posibil incendiu. Ajunsi la fata locului, Doug si Bill nu au gasit nicio problema la rezervoarele de petrol, insa la aproximativ 6,8 mile de drumul US-55, la Mesa (San Juan) au observat fum.
La Mesa, printre tufisurile care mocneau, au dat de un obiect in forma de disc, de aproximativ 30 m, care era usor inclinat. Farfuria zburatoare avea in partea de sus o cupola de forma circulara, insa la baza discului nu era vizibil niciun tren de aterizare. Nava nu avea nicio urma de nituri sau suruburi.
Plimbandu-se in jurul discului, Doug Nolan (veteran al Marinei in cel de-al doilea razboi mondial) a putut observa mai atent cupola, care era alcatuita dintr-un material asemanator sticlei fumurii. Prin ea a distins doua cadavre prabusite peste un panou. Cu ajutorul unei bare pe care a introdus-o printr-o gaura gasita in structura metalica a discului, Bill Ferguson reuseste sa deschida o trapa, lovind un comutator din interiorul navei.
Intre timp, aproximativ 16 localnici au ajuns la locul aterizarii discului. Cu toții, printre care si un politist, câțiva lucratori in domeniul petrolier, un predicator și mai multi fermieri, au putut vedea in interiorul navei mai multe entitati care zaceau nemiscate. La scurt timp, la fata locului au ajuns si militarii care i-au indepartat pe martori și i-au obligat sa jure ca nu vor vorbi cu nimeni despre cele văzute.
Operatiunea de recuperare a durat aproximativ doua saptamani si a fost una dintre cele mai secrete recuperari ale unei nave spatiale de origini necunoscute. Farfuria zburatoare a fost demontata si separata in trei parti. Aceasta a fost apoi incarcata in trei camioane acoperite cu prelate, pe care se aflau insemne de "transport explozibili" astfel incat acestea sa nu atraga atentia curiosilor.
Toate ramasitele au fost duse in Laboratorul din Los Alamos pentru studii si evaluari stiintifice, unde au fost implicati cei mai importanti oameni de stiinta ai vremii. Mai tarziu, s-a zvonit ca nava ar fi fost transportata la baza Wright Patterson din Dayton, Ohio. Aceasta avea dimensiuni impresionante de aproximativ 30 m diametru si 5,5 m inaltime. A fost una dintre cele mai intacte nave pe care Guvernul american le-a recuperat pana la acea data. Din pacate, toti ocupantii navei, in numar de 14 au murit, facand aproape imposibila aflarea originii si a scopului vizitei.
Aztec
Incidentul a fost publicat pentru prima data in 1949 de catre Frank Scully in revista "Variety" iar mai tarziu a dezvoltat subiectul in cartea sa "Behind the Flying Saucers", aparuta peste aproximativ un an. Conform surselor lui Scully (Silas Newton si Dr. Gee), la inceput, trei statii radar, printre care si una experimentala situata pe un varf de munte, au detectat farfuria zburatoare circuland cu o viteza de circa 30 000 Km/h, la o altitudine de 30 Km. Unul din radare era o statie noua , experimentala, cu raza de mare putere, care, dupa unele surse, a interferat cu generatorul de energie al farfuriei, ceea ce a dus la prabusirea acesteia. Datorita faptului ca au fost implicate trei radare, ele au putut face triangulatia locului accidentului unde au fost trimisi militari pentru a o recupera.
Silas Newton si Frank Scully
Timp de doua zile au studiat nava, fara a se aventura si a se apropia de ea. In interior, prin hublouri, au putut observa corpurile ocupantilor. Toate cele 14 trupuri, care aveau in jur de 90-100 cm inaltime, au fost scoase si intinse pe pamant. Acestea aveau un aspect umanoid si purtau un gen de haine confectionate dintr-un material ciudat, aproape indestructibil. Fiintele aveau pielea de culoare inchisa, insa conform surselor, aceasta s-ar fi datorat arsurilor suferite in nava. Dupa parerea Dr-lui Gee, gaura din hublou ar fi produs un dezechilibru atmosferic in interiorul farfuriei, ceea ce a dus la aparitia arsurilor.
La sfarsitul anilor 1940 si inceputul anilor 1950, Silas Newton si Leo A. Gebauer, au calatorit in zona Aztecului incercand sa vanda diferite dispozitive care, dupa spusele lor, puteau gasi petrol, gaze si aur, fiind construite pe baza "tehnologiei extraterestre" recuperata de la unul din OZN-urile prabusite. In 1953, cei doi au fost condamnati pentru frauda, in urma reclamatiilor mai multor pagubiti, printre care si milionarul Herman Flader. In urma acestor intamplari, cazul a fost aproape complet discreditat, pana la inceputul anilor '70, atunci cand ufologul Leonard Stringfield, a afirmat ca incidentul nu numai ca este real, dar si faptul ca nava recuperata la Aztec, este doar una dintre multe altele capturate de catre armata americana.
Aztec
In anii 2000, cercetarile au fost reluate mult mai amanuntit de catre Scott si Suzanne Ramsey, care a descoperit si cativa martori ai incidentului. Cu ajutorul Dr. Frank Thayer si Mike Price, ei au descoperit un numar mare de documente si fisiere despre incident care au fost ignorate de-a lungul anilor de catre alti cercetatori OZN. Potrivit acestor documente, precum si a interviurilor luate martorilor directi si indirecti, in incidentul de la Aztec au fost implicate MJ-12, CIA, FBI, USAF si US Army.
Dupa ce a analizat dovezile aduse de Scott Ramsey, Stanton Friedman, unul dintre cei mai cunoscuti ufologi, care ani de zile a considerat incidentul de la Aztec o farsa, a reevaluat cazul, considerand ca acesta ar putea fi real.
Raportul agentului FBI, Guy Hottel
Exactitatea faptelor relatate de Scully este atestata indirect de catre un document obtinut in 1978, prin recursul la FOIA. La data de 22 martie 1950, agentul FBI, Guy Hottel, aflat la postul din Washington D.C.,il informa pe seful sau suprem, Edgar Hoover, urmatoarele: "Un anchetator al Air Force a declarat ca trei pretinse farfurii zburatoare ar fi fost descoperite in New Mexico. Ele au fost descrise ca fiind de forma circulara, prevazute cu bolte proeminente si avand un diametru de aproximativ 50 de picioare. In fiecare dintre ele se aflau cate trei corpuri de forma umana, dar avand doar trei picioare inaltime și imbracate cu vesminte metalizate cu o textura foarte fina. Fiecare corp era complet acoperit, ca si cum ar fi purtat un combinezon negru folosit de pilotii de mare viteza sau de aviatori.
Potrivit informatorului, Karl Howe, farfuriile au fost gasite in New Mexico pentru ca guvernul are acolo instalatii radar de mare putere si se crede ca undele radar au interferat cu mecanismul farfuriilor. Agentul special nu a facut nicio estimare suplimentara in legatura cu informatia de mai sus".
Raportul din 22 martie 1950, al agentului FBI Guy Hottel
Fred Reed (care inainte de 1948 a lucrat pentru O.S.S.) si grupul sau, au fost trimisi in Aztec, New Mexico, pentru a curata locul prabusirii si a elimina toate probele.Grupul lui a primit insarcinarea de a face in asa fel incat zona sa arate ca si cum acolo nu s-ar fi intamplat nimic. Fred a revizitat locul in 1999 atunci cand a fost intervievat de catre Scott Ramsey, găsind un peisaj aproape neschimbat. In 1948 i s-a ordonat sa colecteze orice obiect strain si sa refaca toate zonele in care erau vizibile urme de echipamente grele. Grupul nu a fost informat de evenimentul care a avut loc pe 25 martie 1948. Cu totii au crezut inițial ca a fost vorba despre o prabusire a unui avion. Ani mai tarziu, unul dintre fostii ofiteri superiori ai lui Reed, avea sa-i explice ca acolo nu a fost un accident de avion, ci locul unde a fost capturat un disc zburator metalic.
Desi in anii '90, Scott Ramsey a reusit sa descopere atat numerosi martori cat si un numar important de dovezi care pot autentifica evenimentul, de-a lungul timpului, povestea a murit si a renascut de mai multe ori, refuzand parca sa dispara din istoria intamplarilor OZN. Inca exista ufologi celebri precum Kevin Randle, care considera cazul o farsa, agatandu-se de credibilitatea scazuta a surselor lui Scully (Silas Newton si Leo Gebauer) insa ignorand noile dovezi descoperite, care pot autentifica incidentul.
Pe 24 iunie 1947, Kenneth Arnold, pilot al Fortelor Aeriene Americane, observa noua obiecte zburatoare in timp ce survola Muntele Rainier din U.S.A. Obiectele aveau forma unor aripi de liliac si se miscau incredibil de repede, la o altitudine de 3000 de metri.
Misterioasele obiecte, zburau in formatie, parand a se deplasa "asemenea unei farfurii care pluteste pe apa". Cand unul dintre ele pierdea altitudine, celelalte il urmau. Desi Kenneth Arnold a folosit si alti termeni pentru a descrie obiectele pe care le-a vazut, precum "discuri zburatoare", lui ii este atribuit primul, folosirea termenului de "Farfurie Zburatoare".
"Farfuriile Zburatoare sunt prin definitie Obiecte Zburatoare Neidentificate...dar foarte putine OZN-uri sunt "Farfurii Zburatoare"...cel mai mult ma intereseaza cele din urma..."- Stanton Friedman - ufologul supranumit si "Fizicianul Farfuriilor Zburatoare".
Despre incidentul Roswell s-au scris si probabil se vor mai scrie foarte multe de acum incolo, fiind cel mai celebru caz de prabusire si recuperare a unui vehicul de origine...extraterestra. Desi nimeni nu a vazut OZN-ul prabusindu-se, resturile sale au fost adunate de zeci de oameni. Cazul nu se bazeaza pe marturia a doi sau trei martori ci....a zeci de oameni care fie au ajutat la recuperare, fie au transportat trupurile ocupantilor navei.
In data de 3 iulie 1947, un fermier pe nume Mac Brazel descopera mai multe resturi ale unei nave extraterestre in desertul New Mexico (S.U.A). Peste cateva zile, sunt descoperite ramasitele a patru fiinte extraterestre impreuna cu nava.
Prabusirea de la Roswell implica cel putin doua locuri, unii cercetatori fiind de parere ca ar fi fost chiar doua nave !! Primul loc este campul cu resturi, apoi la 3,5 km SE este cel unde au fost gasite trupurile si nava, iar la cateva mile NE se afla punctul initial al impactului.
Locul unde a fost gasita nava
La 8 km de campul cu resturi, datorita socului impactului, nisipul era cristalizat. Printre primii care au inspectat zona, alaturi de Mac Brazel a fost si Maiorul Jesse Marcel. Conform declaratiilor acestuia, campul cu resturi avea 1200 m lungime si intre 60-100 m latime. Un sant incepea din zona nordica a campului alungindu-se pana la aproximativ 170 m. Bill Brazel (fiul fermierului Mac Brazel) afirma despre campul cu resturi ca, arata ca si cum un obiect ar fi atins solul, lunecand apoi pe pamant. Cea mai mare bucata dintre resturile descoperite a fost gasita in zona sudica a santului.
Locul impactului (reconstituire)
Marcel descrie resturile gasite ca fiind foarte subtiri, comparabile cu hartia, insa atat de rezistente incat nu le putea indoi sau taia. El insusi a folosit un baros de 8 kg pentru a indoi o bucata, insa...nu a reusit sa-i zgarie nici macar suprafata. Fragmentele variau ca marime pana la aproximativ 15 cm. "Nu puteau fi indoite sau rupte, indiferent ce presiuni manuale aplicam", spune Marcel. Materiale aveau aspect argintiu si nu reflectau lumina fiind greu de observat. Alte materiale, puteau fi impaturite cu usurinta dupa care reveneau la forma initiala in timp ce unele erau asemanatoare cu fibrele optice,sarmoase. Cateva dintre ele aveau aspect pergamentos.
Pe unele dintre resturi existau si diverse inscriptii. Jesse Marcel Jr. a descris aceste inscriptii ca pe niste figuri geometrice de culoare purpurie lucioasa , mici, de aproximativ 2 cm latime. Ele se gaseau pe barele in forma de "I", usor flexibile insa foarte rezistente.
Inscriptiile de pe bara "I" (reconstituire)
In 8 iulie 1947, ziarul din Roswell, "Roswell Daily Record", anunta capturarea unei farfurii zburătoare,de către United States Army, în apropierea localitătii.
"Roswell Daily Record" anunta capturarea unei farfurii zburătoare
US Air Force izoleaza intreaga zona plasand santinele si dupa ce campul cu resturi este fotografiat, soldatii strabat intregul teren adunand mai intai bucatile mari si usor de observat si apoi pe cele mici. Acestea sunt carate in roabe si stranse la un punct de colectare central. Se pare ca nava, de formă discoidală, prezenta in structura ei o fisura si era de culoare inchisa, aproape intacta.
Campul cu resturi (reconstituire)
Inainte de sosirea armatei, la locul celei de-a doua prabusiri, unde se afla nava, isi fac aparitia mai multi civili, printre care si Barney Barnett ce cauta diferite posibilitati de irigare in zona fermelor. Acesta descrie nava ca fiind metalica, de culoare gri-mata, de marime considerabila, infipta langa un povarnis. Parea turtita la capatul vizibil datorita impactului iar deasupra avea un mic dom inclinat oblic. Ocupantii navei erau scunzi,aproximativ 1.20-1.50 m inaltime, slabi, cu capete mari si zaceau langa aceasta.
Un alt martor pe nume Gerald Anderson (aflat cu familia in zona), afirma ca doua dintre creaturi erau moarte, una agoniza iar cealalta desi nevatamata era inspaimantata de sosirea civililor.
La scurt timp, armata a inconjurat zona cu vehiculele militare, iar toti civilii au fost indepartati, amenintati si pusi sa jure ca nu vor spune nimanui ceea ce au vazut.
Fragmentele recuperate langa Roswell sunt transportate in mai multe locatii catre diverse baze. Initial se pare ca au fost trimise la Fort Bliss, unde au fost examinate. Unele au ajuns la Wright-Patterson (Ohio), iar altele la Fort Riley.
La fel ca si resturile navei, trupurile au fost luate de la locul prabusirii si transportate cu avionul catre Fort Worth. De acolo, mutate in alt avion, au fost transportate la Wright Field. Aici unul dintre ele este autopsiat si apoi impreuna cu celelalte congelate pentru studiu atunci cand, in viitor aveau sa evolueze tehnicile de expertiza medicala.
Dupa 8 iulie 1947, armata ofera presei o noua varianta a prabusirii. Gen.Ramey ii ordona Maiorului Jessie Marcel sa musamalizeze povestea cu "farfuria zburatoare" afirmand ca de fapt nu a fost vorba decat de un...balon meteorologic prabusit.
In timp ce musamalizarea cazului prinde contur, trupurile sunt transportate de la locul accidentului catre Aerodromul Roswell, in spitalul unitatii. In tot acest timp,medicul legist Glenn Dennis, este sunat in repetate randuri de catre medicii ofiteri de la baza, fiind intrebat despre tehnicile de conservare. I s-a spus ca existau trei victime, doua dintre ele fiind mutilate, iar cealalta era in stare buna. Doreau sa stie daca puteau fi transportate toate trei intr-o lada inchisa ermetic. Legistului nu i s-a spus ce fel de victime erau. Crezand ca este vorba despre victimele unui avion, acesta urca in masina morgii si porneste catre baza. Ajuns acolo, in timp ce strabatea holurile spitalului unitatii, o sora agitata il roaga insistent sa plece spunandu-i : "Cum ai intrat aici? Pleaca dracului...!!...Dumnezeule, nu mai scapi cu viata". Inainte de a-i putea raspunde, acesta este bruscat de catre doi politisti militari si escortat afara.
A doua zi, sora ii explica legistului ca intr-adevar la baza sosisera niste cadavre, numai ca...nu erau omenesti.Trupurile erau foarte delicate, cu craniile si oasele extrem de fragile si nu pareau a avea organe genitale. Sora le descrie ca fiind mici, mai scunde decat un om si aveau patru degete cu cele doua mijlocii mai lungi. Nu avea deget mare opozabil, iar bratele aveau o anatomie diferita : osul dintre umar si cot era mai scurt decat cel dintre cot si incheietura mainii. Capetele erau mai mari decat cele omenesti, cu ochi mari de forma concava. Toate trasaturile erau usor concave.
Dupa ce au fost aduse la Roswell, trupurile au fost inghetate, inchise in saci "mortuari" cauciucati si impachetate intr-o lada cu capacul batut in cuie. Conform sorei, destinatia finala era Wright Field.
Schitele lui Glenn Dennis bazate pe descrierea sorei medicale
Jesse Johnson, doctor in medicina si patologul bazei de la Roswell a avut posibilitatea de a examina trupurile. Conform acestuia ele aveau cateva caracteristici deosebite:
- pielea : cenusiu-roz cu o textura aspra;
- greutate de aproximativ 20 kg;
- ochii mari, alungiti, migdalati si fara pupile, situati sub o arcada proeminenta care conferea chipului o infatisare orientala; erau adanciti, distantati si lipsiti de pleoape avand doar o cuta vaga.
- capul mare, fara par si fara urechi in partile laterale, doar o deschizatura mica;
- gura era mica, adanca de aproximativ 5 cm, fara buze, si din cate se pare nu functiona ca mijloc de alimentare sau comunicare;
- bratele erau lungi, slabe si ajungeau pana la genunchi;
- mainile aveau 4 degete si pareau a avea la capete un fel de ventuze;
- picioarele erau scurte si subtiri cu labele acoperite (unii martori afirma ca intre degetele de la picioare ar fi observat niste membrane);
O alta sursa spune ca ar fi avut ocazia sa vada si structura interna a acestora :
- nu aveau dinti si nici organe reproducatoare;
- in trupuri predomina un lichid incolor;
- nu aveau sistem digestiv
La jumatarea anilor '90, un fost membru al Pentagonului, Colonelul Philip J. Corso, face o dezvaluirie socanta afirmand ca a fost implicat in studierea artefactelor extraterestre recuperate de la Roswell, un proiect ce a dus la dezvoltarea circuitelor integrate, fibrelor optice, laserelor si a fibrelor superrezistente.
In calitate de sef al Directiei Tehnologii Straine, Corso dezvaluie ca s-a ocupat personal de aceste artefacte si valorificarea tehnologiilor recuperate de pe nava prabusita la Roswell.
Philip J. Corso
Corso vine cu o relatare usor diferita despre forma navei prabusite. Conform acestuia, nava nu avea forma unei "farurii zburatoare" conventionale, ci una de semiluna, usor triunghiulara. Nava aducea mai mult cu o aripa zburatoare.
Nava prabusita la Roswell, conform Philip J. Corso (reconstituire)
Conform rapoartelor, existau doua pareri cu privire la cauzele prabusirii : fie aceasta a fost lovita de un fulger, fie s-ar fi prabusit datorita interferentei cu undele radarelor armatei de la sol. Potrivit acestuia, atat radarul bazei aeriene 509 a Armatei Terestre de langa localitatea Roswell, cat si cel din White Sands ar fi urmarit semnale ciudate incepand cu noaptea de 1 iulie 1947.
Studiind rapoartele secrete ale Pentagonului, Corso afirma ca acestea se refereau la creaturile recuperate de la Roswell cu denumirea de EBE (Entitati Biologice Extraterestre). Rapoartele autopsiilor descriau EBE ca fiind inalte de 1.20 m si cu o compozitie a organelor, oaselor si pielii diferita de cele omenesti. Oasele sunt mai subtiri insa mai puternice decat cele omenesti, avand o rezistenta mai mare la tractiune datorita alinierii diferite a moleculelor.
Alte caracteristici:
- inima mai voluminoasa decat la oameni, avand mai degraba un rol de stocare pasiva a sangelui decat de muschi de pompare;
- plamani cu un volum imens si care functionau asemanator cu cocoasele camilelor. Ei eliberau aerul foarte lent in organismul EBE;
- EBE era invelite intr-un invelis protector monobloc, un fel de epiderma in care moleculele erau aliniate in asa fel incat sa asigure atat rezistente mari la tractiune cat si flexibilitate;
- epiderma interioara a EBE era foarte diferita. Aceasta aducea mai degraba cu un strat subtire de tesut adipos complet diferit de ce se vazuse pana atunci. Semana mai degraba cu epiderma unei plante decat cu cea a unei fiinte umanoide. Stratul era permeabil ca si cum prin el s-ar fi desfasurat un schimb permanent de substante chimice cu combinatia de sistem sanguin/limfatic. Acest lucru i-a determinat pe medici sa creada ca EBE ar fi procesat substantele chimice eliberate din epiderma si chiar ar fi recirculat excretiile. Aceste lucruri ar putea explica atat lipsa sistemului digestiv cat si lipsa instalatiilor de preparare a hranei de pe nava. Corso este de parere ca EBE nu aveau nevoie de hrana, deoarece nu erau forme reale de viata ci un fel de...androizi !!
- creierul EBE era mult mai voluminos decat cel uman si format din patru sectiuni distincte. Si mai interesant este ca, nimeni incepand cu momentul capturarii nu le-a auzit scotand vreun sunet !! Acest lucru i-a determinat pe medici ca creada ca EBE comunicau cumva telepatic.
- fluidul ce servea drept sange regla functiile corpului asemenea secretiilor glangulare la om; sistemele sanguin si limfatic erau combinate.
Descrierea navei :
Vehiculul in forma de semiluna, era cu atat mai ciudat cu cat nu prezenta comenzi de pilotare asa cum noi le cunoastem. Nu existau volane, pedale, cabluri, manse,etc. Nava putea accelera in numai cateva secunde de la stationarea deasupra unei zone, pana la viteze ce depaseau 11.000 km/h.
Potrivit lui Philip Corso, in privinta propulsiei navei nu existau explicatii tehnologice conventionale. Vehicului disloca gravitatia prin propagarea undelor magnetice obtinuta prin deplasarea de poli magnetici in jurul sau, controland sau dirijand fortele de respingere ale sarcinilor de acelasi semn.
Exista un mare semn de intrebare : cum isi pastra nava capacitatea electrica si cum puteau supravietui EBE in interiorul unui camp energetic determinat de unde? Practic nava functiona ca un condensator gigantic stocand energia necesara propagarii undei magnetice.
EBE nu erau afectate de catre fortele inertiale dezvoltate in urma acceleratiilor, deoarece pentru ele, care se aflau in interiorul navei, forta gravitationala parea pliata in exteriorul undei ce invaluia nava. EBE puteau supravietui mult timp in interiorul undei de inalta energie, devenind circuitul primar ce o controla si fiind protejate de costume ce le permiteau practic sa devina una cu vehiculul si sa faca parte din unda.
Costumele purtate de EBE erau alcatuite dintr-o substanta ce avea o structura atomica alungita, intarita longitudinal, pentru a asigura curgerea directionata a unui eventual curent electric. Ele erau foarte asemanatoare din punct de vedere functional cu invelisul navei.
Nava nu prezenta nici un fel de motor, iar la prabusire nu a fost descoperit nimic de acest gen care sa fi cazut din vehicul. In panourile de bord existau adancituri pentru palmele creaturilor. Adanciturile semanau cu amprentele palmare lasate intr-un ciment inca umed.
Schita a navei
La bordul navei nu existau instalatii de preparare a hranei, de evacuare a excretiilor sau gunoiului ori instalatii pentru depozitarea apei. Nu existau nici locuri de odihna, paturi sau cusete. Cercetatorii nu au putut determina cum depozitau EBE alimentele, cum le procesau si nici macar cu ce anume se hraneau. Conform rapoartelor, echipele de soldati ce recuperasera nava de pe camp, au gasit un fel de trusa de prim-ajutor ce continea ceva asemanator cu bandajele.
Corso crede ca EBE nu aveau nevoie de alimente sau instalatii sanitare deoarece erau fiinte fabricate, un fel de roboti, androizi, create special pentru calatoria in spatiu.
In calitate de sef al Directiei Tehnologii Straine, Philip J. Corso afirma ca s-a ocupat personal de anumite artefacte descoperite la locul accidentului. Pe cand era la Pentagon, acesta a intrat in posesia unui fiset ce continea resturi din prabusirea de la Roswell. Acesta continea manunchiuri de "fire", tesaturi stranii, placute gri-inchis cu margini neregulate si alte materiale ciudate..
Descrierea obiectelor :
1) - "Sarme" micute cu aspect sticlos rasucite printr-un manson cenusiu, ca niste cabluri ce conduceau raza de lumina pe lungimea lor, foarte asemanatoare cu fibrele optice.
2) - Circuite electrice de mici dimensiuni, formate din placute subtiri ce semanau cu niste napolitane, cenusiu-mat, si pe a caror suprafata existau gravate fire subtiri.
3) - Oculare eliptice si intunecate, subtiri ca pielea si care se lipeau de cristalinul ochilor EBE (asemanatoare lentilelor de contact). Acestea lumina si intensifica imaginile in intuneric. Rapoartele afirma ca medicii care au autopsiat EBE, au incercat sa priveasca prin oculare in intuneric reusind sa observe persoanele ce treceau pe coridorul alaturat salii de autopsie. Siluetele respectivelor persoane erau luminate in portocaliu-verzui.
4) - Tesatura gri-argintie, asemanatoare unei folii si care nu putea fi indoita, rupta sau mototolita deoarece revenea imediat la forma initiala, fara nici o cuta.
5) - O "lanterna" scurta si groasa, cu sursa proprie de energie, care insa nu semana cu o baterie. Era un fel de LASER, posibil un instrument chirurgical de taiere, un fel de bisturiu, pe care EBE il utilizau probabil in experiente medicale asupra oamenilor si animalelor.
6) - O diadema ce avea in partile laterale dispozitive de receptare a semnalelor electrice. Era asemenea unei bentite de fixat parul. Se putea fixa pe cranii de orice dimensiuni. Ofiterii de la baza 509 au probat diadema incercand sa-i desluseasca misterul suferind numeroase socuri, furnicaturi in interiorul capului si migrene. Atunci cand senzorii diademei atingeau diferite parti ale capului, acestia aveau senzatia aparitiei de culori multiple in spatele pleoapelor.
Se pare ca aceasta diadema era un mecanism foarte sofisticat de traducere a impulsurilor electrice: capta semnalele electrice ale creierelor uriase ale EBE. Dupa parerea lui Corso, diadema era o interfata pilot-nava. Comenzile directionale se pare ca erau transmise direct de catre creierele EBE, prin corpuri, apoi prin panouri, in nava, ca si cum aceasta era o extensie a corpului creaturilor. In acest fel s-ar putea explica lipsa motorului !! Insusi vehiculul parea a fi un...motor.
Daca Philip Corso spune adevarul, cu adevarat aceste artefacte recuperate la Roswell au modificat cursul istoriei secolului XX prin implementarea tehnologiei extraterestre in industria americana.
Sfarsitul anului 2002 aduce si noi dovezi ca la Roswell s-a prabusit un...OZN. In 8 iulie 1947, la Fort Worth, in statul Texas, James Bond Johnson, lucrand pentru ziarul Fort Worth Star - Telegram, il fotografiaza pe generalul Roger Ramey in vreme ce acesta dadea un comunicat legat de incidentul Roswell, explicand faptul ca obiectul cazut nu a fost un disc metalic de provenienta extraterestra , asa cum se anuntase initial , ci un simplu....balon meteorologic. Aceasta fotografie il infatiseaza pe generalul Roger Ramey tinand in mana un memoriu de la Pentagon.
Gen. Roger Ramey impreuna cu Gen. Thomas Dubose inspectand resturile balonului "prabusit"
Intrand in posesia fotografiei, SCI FI Channel a solicitat expertului David Rudiak, de la Universitatea Berkeley sa descifreze acest document. Dupa doi ani de cercetari, folosind programe speciale de marire a imaginii si completare a literelor ce nu se vad, David Rudiak reuseste sa reconstruiasca o parte din text.
Pe doua fragmente din text se poate citi :"the victims of the wreck (victimele din epava ) si "in the disc they will ship" ( in discul pe care il vor transporta ). Aceste texte dovedesc clar ca la Roswell nu a avut loc prabusirea unui...balon meteorologic ci a unui "disc" cu "victime".
De-a lungul anilor, numerosi cercetatori si echipe au efectuat sapaturi arheologice in zona impactului sperand ca vor gasi fragmente sau urme. Au fost culese probe de sol si s-au prelevat mostre, insa rezultatele se lasa inca asteptate.
Cert este ca, incidentul Roswell se bazeaza pe numeroase probe si dovezi. Faptul ca la Roswell ceva nepamantean s-a prabusit este sustinut de articole, declaratii ale zecilor de martorilor oculari precum si de documente guvernamentale ce au fost tinute secret timp de peste 50 de ani !!
Maiorul Jessie Marcel recunoaste cu putin timp inainte de a muri ca la Roswell nu a fost recuperat un...balon meteorologic
