Incidentul are loc pe data de 25 martie 1948, la opt luni dupa Roswell, atunci când, dupa relatarile unor martori oculari, o nava spatiala de origini necunoscute s-a prabusit sau a aterizat langa Aztec, New Mexico. Statia radar din Los Alamos ar fi urmarit traseul si aterizarea navei, iar o echipa a Fortelor Aeriene, Divizia a 5-a a Armatei, a fost insarcinata cu recuperarea ei.
In jurul orelor 3-4 dimineata, doi politisti care patrulau in zona, au observat un disc stralucitor deasupra masinii lor, care se indrepta spre NV. Nu era prima data cand acestia vedeau astfel de lumini, insa de data aceasta, Andy Andrews si Manuel Sandoval, s-au decis sa urmareasca discul, ajungand pana in zona "Four Corners". Intre orele 5 - 5:30, un localnic pe nume Archuleta, care plecase sa-si hraneasca caprele, aude ceva asemanator cu un bum sonic, ce parea a proveni de la un disc stralucitor si care tocmai trecuse pe deasupra casei. In drumul sau, discul se ciocnise de o stanca aflata de cealalta parte a fermei lui Archuleta, continuandu-si ulterior drumul catre nord. Deplasandu-se la magazinul local pentru a da un telefon, fermierul anunta intamplarea la baza Fortelor Aeriene din Albuquerque.
Locul descoperirii OZN-ului, marcat de catre cercetatori
Zona "Four Corners" este cunoscuta pentru numeroasele puturi de petrol si gaze. Aproape de zorii zilei, Doug Nolan, Bill Ferguson si alti cativa muncitori ai "Companiei petroliere El Paso", au primit misiunea de a se deplasa in regiunea "Hart Canyon" pentru a verifica un posibil incendiu. Ajunsi la fata locului, Doug si Bill nu au gasit nicio problema la rezervoarele de petrol, insa la aproximativ 6,8 mile de drumul US-55, la Mesa (San Juan) au observat fum.
La Mesa, printre tufisurile care mocneau, au dat de un obiect in forma de disc, de aproximativ 30 m, care era usor inclinat. Farfuria zburatoare avea in partea de sus o cupola de forma circulara, insa la baza discului nu era vizibil niciun tren de aterizare. Nava nu avea nicio urma de nituri sau suruburi.
Plimbandu-se in jurul discului, Doug Nolan (veteran al Marinei in cel de-al doilea razboi mondial) a putut observa mai atent cupola, care era alcatuita dintr-un material asemanator sticlei fumurii. Prin ea a distins doua cadavre prabusite peste un panou. Cu ajutorul unei bare pe care a introdus-o printr-o gaura gasita in structura metalica a discului, Bill Ferguson reuseste sa deschida o trapa, lovind un comutator din interiorul navei.
Intre timp, aproximativ 16 localnici au ajuns la locul aterizarii discului. Cu toții, printre care si un politist, câțiva lucratori in domeniul petrolier, un predicator și mai multi fermieri, au putut vedea in interiorul navei mai multe entitati care zaceau nemiscate. La scurt timp, la fata locului au ajuns si militarii care i-au indepartat pe martori și i-au obligat sa jure ca nu vor vorbi cu nimeni despre cele văzute.
Operatiunea de recuperare a durat aproximativ doua saptamani si a fost una dintre cele mai secrete recuperari ale unei nave spatiale de origini necunoscute. Farfuria zburatoare a fost demontata si separata in trei parti. Aceasta a fost apoi incarcata in trei camioane acoperite cu prelate, pe care se aflau insemne de "transport explozibili" astfel incat acestea sa nu atraga atentia curiosilor.
Toate ramasitele au fost duse in Laboratorul din Los Alamos pentru studii si evaluari stiintifice, unde au fost implicati cei mai importanti oameni de stiinta ai vremii. Mai tarziu, s-a zvonit ca nava ar fi fost transportata la baza Wright Patterson din Dayton, Ohio. Aceasta avea dimensiuni impresionante de aproximativ 30 m diametru si 5,5 m inaltime. A fost una dintre cele mai intacte nave pe care Guvernul american le-a recuperat pana la acea data. Din pacate, toti ocupantii navei, in numar de 14 au murit, facand aproape imposibila aflarea originii si a scopului vizitei.
Aztec
Incidentul a fost publicat pentru prima data in 1949 de catre Frank Scully in revista "Variety" iar mai tarziu a dezvoltat subiectul in cartea sa "Behind the Flying Saucers", aparuta peste aproximativ un an. Conform surselor lui Scully (Silas Newton si Dr. Gee), la inceput, trei statii radar, printre care si una experimentala situata pe un varf de munte, au detectat farfuria zburatoare circuland cu o viteza de circa 30 000 Km/h, la o altitudine de 30 Km. Unul din radare era o statie noua , experimentala, cu raza de mare putere, care, dupa unele surse, a interferat cu generatorul de energie al farfuriei, ceea ce a dus la prabusirea acesteia. Datorita faptului ca au fost implicate trei radare, ele au putut face triangulatia locului accidentului unde au fost trimisi militari pentru a o recupera.
Silas Newton si Frank Scully
Timp de doua zile au studiat nava, fara a se aventura si a se apropia de ea. In interior, prin hublouri, au putut observa corpurile ocupantilor. Toate cele 14 trupuri, care aveau in jur de 90-100 cm inaltime, au fost scoase si intinse pe pamant. Acestea aveau un aspect umanoid si purtau un gen de haine confectionate dintr-un material ciudat, aproape indestructibil. Fiintele aveau pielea de culoare inchisa, insa conform surselor, aceasta s-ar fi datorat arsurilor suferite in nava. Dupa parerea Dr-lui Gee, gaura din hublou ar fi produs un dezechilibru atmosferic in interiorul farfuriei, ceea ce a dus la aparitia arsurilor.
La sfarsitul anilor 1940 si inceputul anilor 1950, Silas Newton si Leo A. Gebauer, au calatorit in zona Aztecului incercand sa vanda diferite dispozitive care, dupa spusele lor, puteau gasi petrol, gaze si aur, fiind construite pe baza "tehnologiei extraterestre" recuperata de la unul din OZN-urile prabusite. In 1953, cei doi au fost condamnati pentru frauda, in urma reclamatiilor mai multor pagubiti, printre care si milionarul Herman Flader. In urma acestor intamplari, cazul a fost aproape complet discreditat, pana la inceputul anilor '70, atunci cand ufologul Leonard Stringfield, a afirmat ca incidentul nu numai ca este real, dar si faptul ca nava recuperata la Aztec, este doar una dintre multe altele capturate de catre armata americana.
Aztec
In anii 2000, cercetarile au fost reluate mult mai amanuntit de catre Scott si Suzanne Ramsey, care a descoperit si cativa martori ai incidentului. Cu ajutorul Dr. Frank Thayer si Mike Price, ei au descoperit un numar mare de documente si fisiere despre incident care au fost ignorate de-a lungul anilor de catre alti cercetatori OZN. Potrivit acestor documente, precum si a interviurilor luate martorilor directi si indirecti, in incidentul de la Aztec au fost implicate MJ-12, CIA, FBI, USAF si US Army.
Dupa ce a analizat dovezile aduse de Scott Ramsey, Stanton Friedman, unul dintre cei mai cunoscuti ufologi, care ani de zile a considerat incidentul de la Aztec o farsa, a reevaluat cazul, considerand ca acesta ar putea fi real.
Raportul agentului FBI, Guy Hottel
Exactitatea faptelor relatate de Scully este atestata indirect de catre un document obtinut in 1978, prin recursul la FOIA. La data de 22 martie 1950, agentul FBI, Guy Hottel, aflat la postul din Washington D.C.,il informa pe seful sau suprem, Edgar Hoover, urmatoarele: "Un anchetator al Air Force a declarat ca trei pretinse farfurii zburatoare ar fi fost descoperite in New Mexico. Ele au fost descrise ca fiind de forma circulara, prevazute cu bolte proeminente si avand un diametru de aproximativ 50 de picioare. In fiecare dintre ele se aflau cate trei corpuri de forma umana, dar avand doar trei picioare inaltime și imbracate cu vesminte metalizate cu o textura foarte fina. Fiecare corp era complet acoperit, ca si cum ar fi purtat un combinezon negru folosit de pilotii de mare viteza sau de aviatori.
Potrivit informatorului, Karl Howe, farfuriile au fost gasite in New Mexico pentru ca guvernul are acolo instalatii radar de mare putere si se crede ca undele radar au interferat cu mecanismul farfuriilor. Agentul special nu a facut nicio estimare suplimentara in legatura cu informatia de mai sus".
Raportul din 22 martie 1950, al agentului FBI Guy Hottel
Fred Reed (care inainte de 1948 a lucrat pentru O.S.S.) si grupul sau, au fost trimisi in Aztec, New Mexico, pentru a curata locul prabusirii si a elimina toate probele.Grupul lui a primit insarcinarea de a face in asa fel incat zona sa arate ca si cum acolo nu s-ar fi intamplat nimic. Fred a revizitat locul in 1999 atunci cand a fost intervievat de catre Scott Ramsey, găsind un peisaj aproape neschimbat. In 1948 i s-a ordonat sa colecteze orice obiect strain si sa refaca toate zonele in care erau vizibile urme de echipamente grele. Grupul nu a fost informat de evenimentul care a avut loc pe 25 martie 1948. Cu totii au crezut inițial ca a fost vorba despre o prabusire a unui avion. Ani mai tarziu, unul dintre fostii ofiteri superiori ai lui Reed, avea sa-i explice ca acolo nu a fost un accident de avion, ci locul unde a fost capturat un disc zburator metalic.
Desi in anii '90, Scott Ramsey a reusit sa descopere atat numerosi martori cat si un numar important de dovezi care pot autentifica evenimentul, de-a lungul timpului, povestea a murit si a renascut de mai multe ori, refuzand parca sa dispara din istoria intamplarilor OZN. Inca exista ufologi celebri precum Kevin Randle, care considera cazul o farsa, agatandu-se de credibilitatea scazuta a surselor lui Scully (Silas Newton si Leo Gebauer) insa ignorand noile dovezi descoperite, care pot autentifica incidentul.
Zeci si sute de articole s-au scris despre recuperarea de la Roswell, fiind cea mai cunoscuta captura din era moderna a ufologiei. Insa, cum arata aceasta nava? Ce aspect aveau fiintele gasite langa Roswell? Parerile sunt impartite, iar acest lucru ne poate duce cu gandul ca, in New Mexico, zona Soccoro - Roswell exista posibilitatea sa fi fost mai multe prabusiri OZN in vara anului 1947.
Exista controverse atat in legatura cu aspectul fiintelor cat si cu forma navei. Martorii se impart in general in doua categorii : cei care afirma despre aceasta ca avea o forma conventionala de "disc", si o alta categorie care se refera la un aspect al navei de "semiluna" sau "aripa de liliac".
Jesse
Johnson, doctor in medicina si patologul bazei de la Roswell a avut
posibilitatea de a examina trupurile. Conform acestuia ele aveau cateva
caracteristici deosebite:
- pielea : cenusiu-roz cu o textura aspra;
- greutate de aproximativ 20 kg;
- ochii mari, alungiti, migdalati si fara pupile, situati sub o arcada
proeminenta care conferea chipului o infatisare orientala; erau
adanciti, distantati si lipsiti de pleoape avand doar o cuta vaga.
- capul mare, fara par si fara urechi in partile laterale, doar o deschizatura mica;
- gura era mica, adanca de aproximativ 5 cm, fara buze, si din cate se pare nu functiona ca mijloc de alimentare sau comunicare;
- bratele erau lungi, slabe si ajungeau pana la genunchi;
- mainile aveau 4 degete si pareau a avea la capete un fel de ventuze;
- picioarele erau scurte si subtiri cu labele acoperite (unii martori
afirma ca intre degetele de la picioare ar fi observat niste membrane);
O alta sursa spune ca ar fi avut ocazia sa vada si structura interna a acestora :
- nu aveau dinti si nici organe reproducatoare;
- in trupuri predomina un lichid incolor;
- nu aveau sistem digestiv
La jumatarea anilor '90, un
fost membru al Pentagonului, Colonelul Philip J. Corso, face o
dezvaluirie socanta afirmand ca a fost implicat in studierea
artefactelor extraterestre recuperate de la Roswell, un proiect ce a dus
la dezvoltarea circuitelor integrate, fibrelor optice, laserelor si a
fibrelor superrezistente.
In calitate de sef al Directiei Tehnologii Straine, Corso
dezvaluie ca s-a ocupat personal de aceste artefacte si valorificarea
tehnologiilor recuperate de pe nava prabusita la Roswell.
Corso vine cu o relatare usor diferita despre forma navei prabusite.
Conform acestuia, nava nu avea forma unei "farurii zburatoare"
conventionale, ci una de semiluna, usor triunghiulara. Nava aducea mai
mult cu o aripa zburatoare.
Nava descrisa de catre Philip Corso
Conform
rapoartelor, existau doua pareri cu privire la cauzele prabusirii : fie
aceasta a fost lovita de un fulger, fie s-ar fi prabusit datorita
interferentei cu undele radarelor armatei de la sol. Potrivit acestuia,
atat radarul bazei aeriene 509 a Armatei Terestre de langa localitatea
Roswell, cat si cel din White Sands ar fi urmarit semnale ciudate
incepand cu noaptea de 1 iulie 1947.
Studiind rapoartele secrete ale Pentagonului, Corso afirma ca
acestea se refereau la creaturile recuperate de la Roswell cu denumirea
de EBE (Entitati Biologice Extraterestre). Rapoartele autopsiilor
descriau EBE ca fiind inalte de 1.20 m si cu o compozitie a organelor,
oaselor si pielii diferita de cele omenesti. Oasele sunt mai subtiri
insa mai puternice decat cele omenesti, avand o rezistenta mai mare la
tractiune datorita alinierii diferite a moleculelor.
Alte caracteristici:
- inima mai voluminoasa decat la oameni, avand mai degraba un rol de stocare pasiva a sangelui decat de muschi de pompare;
- plamani cu un volum imens si care functionau asemanator cu cocoasele
camilelor. Ei eliberau aerul foarte lent in organismul EBE;
- EBE era invelite intr-un invelis protector monobloc, un fel de
epiderma in care moleculele erau aliniate in asa fel incat sa asigure
atat rezistente mari la tractiune cat si flexibilitate;
- epiderma interioara a EBE era foarte diferita. Aceasta aducea mai
degraba cu un strat subtire de tesut adipos complet diferit de ce se
vazuse pana atunci. Semana mai degraba cu epiderma unei plante decat cu
cea a unei fiinte umanoide. Stratul era permeabil ca si cum prin el s-ar
fi desfasurat un schimb permanent de substante chimice cu combinatia de
sistem sanguin/limfatic. Acest lucru i-a determinat pe medici sa creada
ca EBE ar fi procesat substantele chimice eliberate din epiderma si
chiar ar fi recirculat excretiile. Aceste lucruri ar putea explica atat
lipsa sistemului digestiv cat si lipsa instalatiilor de preparare a
hranei de pe nava. Corso este de parere ca EBE nu aveau nevoie de hrana,
deoarece nu erau forme reale de viata ci un fel de...androizi !!
- creierul EBE era mult mai voluminos decat cel uman si format din patru
sectiuni distincte. Si mai interesant este ca, nimeni incepand cu
momentul capturarii nu le-a auzit scotand vreun sunet !! Acest lucru i-a
determinat pe medici ca creada ca EBE comunicau cumva telepatic.
- fluidul ce servea drept sange regla functiile corpului asemenea
secretiilor glangulare la om; sistemele sanguin si limfatic erau
combinate.
Descrierea navei :
Vehiculul in forma de semiluna, era cu atat mai ciudat cu cat
nu prezenta comenzi de pilotare asa cum noi le cunoastem. Nu existau
volane, pedale, cabluri, manse,etc. Nava putea accelera in numai cateva
secunde de la stationarea deasupra unei zone, pana la viteze ce depaseau
11.000 km/h
Potrivit
lui Philip Corso, in privinta propulsiei navei nu existau explicatii
tehnologice conventionale. Vehicului disloca gravitatia prin propagarea
undelor magnetice obtinuta prin deplasarea de poli magnetici in jurul
sau, controland sau dirijand fortele de respingere ale sarcinilor de
acelasi semn.
Exista un mare semn de intrebare : cum isi pastra nava
capacitatea electrica si cum puteau supravietui EBE in interiorul unui
camp energetic determinat de unde? Practic nava functiona ca un
condensator gigantic stocand energia necesara propagarii undei
magnetice.
EBE nu erau afectate de catre fortele inertiale dezvoltate in urma
acceleratiilor, deoarece pentru ele, care se aflau in interiorul navei,
forta gravitationala parea pliata in exteriorul undei ce invaluia nava.
EBE puteau supravietui mult timp in interiorul undei de inalta energie,
devenind circuitul primar ce o controla si fiind protejate de costume ce
le permiteau practic sa devina una cu vehiculul si sa faca parte din
unda.
Costumele
purtate de EBE erau alcatuite dintr-o substanta ce avea o structura
atomica alungita, intarita longitudinal, pentru a asigura curgerea
directionata a unui eventual curent electric. Ele erau foarte
asemanatoare din punct de vedere functional cu invelisul navei.
Nava nu prezenta nici un fel de motor, iar la prabusire nu a
fost descoperit nimic de acest gen care sa fi cazut din vehicul. In
panourile de bord existau adancituri pentru palmele creaturilor.
Adanciturile semanau cu amprentele palmare lasate intr-un ciment inca
umed.
La bordul
navei nu existau instalatii de preparare a hranei, de evacuare a
excretiilor sau gunoiului ori instalatii pentru depozitarea apei. Nu
existau nici locuri de odihna, paturi sau cusete. Cercetatorii nu au
putut determina cum depozitau EBE alimentele, cum le procesau si nici
macar cu ce anume se hraneau. Conform rapoartelor, echipele de soldati
ce recuperasera nava de pe camp, au gasit un fel de trusa de prim-ajutor
ce continea ceva asemanator cu bandajele.
Corso crede ca EBE nu aveau nevoie de alimente sau instalatii
sanitare deoarece erau fiinte fabricate, un fel de roboti, androizi,
create special pentru calatoria in spatiu.
Mai multe fotografii aratand un OZN in zbor au fost facute in Phoenix
(Arizona), de catre fotograful William A. Rhodes. Pe 7 iulie 1948, la caderea
noptii, el se afla acasa, cand a auzit un zgomot infundat. Atribuind
acest zgomot posibilei treceri a unui obiect ciudat, Rhodes a iesit repede,
,,inarmat'' cu un aparat de fotografiat Brownie. El a reusit sa faca doua clisee
unui obiect stralucitor, ce zbura spre sud-vest. Rhodes a estimat diametrul OZN-ului la aproximativ 20-30 m, avand o viteza de 100 km/h la o altitudine cuprinsa intre 1000 si 2000 m.
La 9 iulie,
fotografiile au fost publicate intr-un ziar local. Mai tarziu, Rhodes a
povestit ca, in saptamana de dupa eveniment, a primit vizita unui agent
FBI si a unui ofiter al Armatei Aerului din Hamilton Camp (California). Aceste doua persoane i-au cerut
sa le imprumute negativele pentru a fi analizate, lucru acceptat de
catre Rhodes. Luna urmatoare, fotograful a cerut inapoi cliseele, dar a
fost informat in scris ca acestea nu ii puteau fi inapoiate. Aproximativ 6 luni mai tarziu, la inceputul anului 1948, Rhodes a fost invitat de catre USAF la baza Wright-Patterson pentru un interogatoriu, insa a refuzat. La scurt timp, doi membrii ai "Air Technical Intelligente Center" il viziteaza acasa pentru interogatoriu.
De-a lungul timpului au fost facute mai multe analize asupra fotografiilor lui Rhodes. In timp ce majoritatea cercetatorilor le-au declarat autentice, John A. Clinton (USAF) le-a catalogat drept fake-uri. William Spailding (Ground Saucer Watch) nu a fost de acord cu analiza USAF, declarand ca fotografiile sunt autentice, obiectul are in jur de 30-35 m in diametru, si se afla, conform analizei lui, la aproximativ 4000 m de camera foto a lui Rhodes. Conform aceluiasi cercetator, OZN-ul avea in mijloc o sursa de lumina, iar in partea din spate un fel de gauri de aerisire.
Povestirea si fotografiile lui Rhodes sunt importante din mai multe motive :
1. Data observatiei coincide cu perioada "Incidentului Roswell" (2-8 iulie 1947);
2. OZN-ul fotografiat de Rhodes are forma similara cu cel descris de catre martorii de la Roswell : forma de semiluna sau aripa de liliac;
3. Aparitia pentru prima data a asa-numitilor "men in black" care i-au cerut negativele fotografului;
4. Insistenta autoritatilor americane de a-l interoga pe Rhodes, desi acestea au catalogat fotografiile a fi niste falsuri.
5. Fotografiile lui Rhodes sunt printre primele realizate in "era moderna" a OZN-urilor.
Cel care a mentionat pentru prima data aceasta prabusire OZN a fost Frank Scully in cartea sa "Behind The Flying Saucers" aparuta la inceputul anului 1950. El a relatat ca aceasta prabusire a avut loc in octombrie 1947, si ca in urma ei, a fost recuperata cea mai mica dintre cele trei nave descoperite in acea perioada, cea mai voluminoasa fiind nava prabusita langa Aztec, New Mexico.
In OZN-ul de la Paradise Valley (Arizona, USA) s-au gasit doua trupuri, unul iesit pe jumatate in afara pe usa de salvare, iar celalalt asezat la tabloul de comanda. Ambele fiinte erau decedate. Nava avea aproximativ 10 m diametru, era aproape intacta, iar dupa spusele lui Scully, raporturile dintre dimensiunile ei corespundeau "sistemului de 9". Nu existau sectiuni pentru dormitoare sau toaleta, ceea ce insemna ca nava realiza calatorii scurte si rapide. Dupa parerea doctorului Gee (omul de stiinta responsabil cu examinarea navei) nava era un fel de laborator.
In urma mai multor controverse, povestea lui Frank Scully a fost luata in ras si s-a pierdut in negura timpului. Asta pana in 1987 atunci cand scriitorul englez, Timothy Good, spune ca a vorbit cu un anume om de afaceri si pilot privat, Selman E. Graves, care i-a povestit ca a fost martorul unei operatiuni de recuperare a unui OZN la Cave Creek, la nord de Paradise Valley.
Graves i-a spus lui Timothy Good ca in acea perioada, se afla in Cave Creek si in timp ce se pregatea de o excursie de vanatoare, un prieten (Walt Salyer) a venit si i-a spus ca nu puteau merge spre vest la vanatoare, intrucat armata restrictionase accesul in zona . Au plecat totusi spre locul prabusirii, intr-o zona numita "Go John Mine" pe un deal, de unde au privit operatiunea de recuperare a navei. Graves a descris nava ca fiind mare, in forma de cupola de aproximativ 10 m in diametru si avand culoarea aluminiului. In zona navei erau amplasate corturi, camioane cu platforma si erau foarte multi soldati. Acestia au privit timp de aproximativ 10 ore, dupa care au plecat inapoi spre Cave Creek si casa lui Salyer. Graves presupune ca prietenul sau, Walt Salyer, ar fi fost deja in locul prabusirii inainte de a merge ei, si ar fi vazut nava impreuna cu cele doua cadavre.
Se presupune ca prabusirea OZN-ului din Paradise Valley s-ar fi datorat interferentelor provocate de undele radar cu sistemul de propulsie al navei, desi vizitatorii au facut tot posibilul sa impiedice acest lucru. Dupa mai multi ani, Graves a observat ca la locul prabusirii fusesera efectuate sapaturi, iar drumul din zona Cave Creek a fost deviat.
Desi descrierea incidentului seamana foarte mult cu cea de la Roswell si Aztec, nu este exclus ca informatiile oferite de Frank Scully si Timothy Good sa provina din surse reale. In perioada 1947-1949 in zona New Mexico si Arizona, au fost raportate foarte multe observatii de OZN-uri. Exista dovezi ca cel putin unul dintre ele s-a prabusit si a fost recuperat de guvernul american.
Majestic-12 (Majic 12, Majestic Trust, M12, MJ-12, MJ XII, Majority 12 sau Mars - Jupiter 12) este numele de cod al unei presupuse comisii secrete, formata din oameni de stiinta, lideri militari si oficiali guvernamentali.
Acest proiect se presupune ca a fost creat in 1947 printr-un ordin executiv al presedintelui american. Scopul acestei comisii ar fi fost acela de a investiga activitatea OZN in urma prabusirii navei extraterestre de la Roswell, New Mexico, in iulie 1947.
Membrii comisiei au fost :
1. Amiral Roscoe H. Hillenkoetfer
2. Dr. Vannevar Bush
3. Secretar James V. Forrestal (inlocuit din 1950 cu Walter B. Smith)
4. Gen. Nathan F. Twining
5. Gen. Hoyt S. Vandenberg
6. Dr. Detlev Bronk
7. Dr. Jerome Hunsaker
8. Dl. Sidney W. Souers
9. Dl. Gordon Gray
10. Dr. Donald Menzel
11. Gen. Robert M. Montague
12. Dr. Lloyd V. Berkner
Principalul cercetator al documentelor "Majestic-12", Stanton Friedman afirma : "...In decembrie 1984, in pragul usii lui Jaime Shandera au aparut documentele MJ-12. Mai precis, a aparut o rola de film de 35 mm, alb-negru, nedevelopat intr-un plic maro, dublu, trimis prin posta pe adresa lui Shandera din Burbank, fara adresa expeditorului si cu o stampila a postei din Albuquerque, New Mexico. De ce lui Jaime? O explicatie ar fi aceea ca toata lumea stia ca el este intr-o stransa colaborare cu Bill Moore si cu mine la problema prabusirii de la Roswell si ca, impreuna cu Bill, avusese multe contacte cu persoanele implicate, din care unele aveau legaturi cu OSI din Albuquerque....Dupa ce au developat filmul, Bill si Jaime m-au sunat. Ceea ce au descoperit ei pe film era o copie a opt pagini de document clasificate TOP SECRET/MAJIC, cu o pagina de titlu care preciza ca este vorba de un "Document de informare : Operatiunea Majestic 12 Pregatit pentru presedintele ales Dwight D. Eisenhower (strict confidential) - 18 noiembrie 1952"....pagina a doua continea o lista a membrilor. Am fost foarte entuziasmat de aceasta descoperire...Nu era nicio indoiala ca acest document de informare, adresat strict confidential presedintelui, era unul dintre cele mai importante documente guvernamentale ultrasecrete care ar fi reusit sa ajunga in fata publicului."
Mai departe, Friedman afirma :
"Bazandu-ma pe studiile si investigarea fenomenului OZN inca din 1958, sunt sigur ca :
- unele OZN-uri sunt nave spatiale controlate in mod inteligent;
- subiectul farfuriilor zburatoare reprezinta un fel de Watergate cosmic, in care un mic grup de oameni din administratie cunosc de multi ani existenta acestor vizitatori extraterestrii;
- nici unul din argumentele anti-OZN preferate de micul, dar foarte galagiosul grup de denigratori nu rezista in fata unei atente analize;
- vizitele vehiculelor spatiale extraterestre si ascunderea cu succes de catre guvern timp de 50 de ani a celor mai importante dovezi (epave si cadavre) constituie cea mai importanta stire a mileniului".
Despre incidentul Roswell s-au scris si probabil se vor mai scrie foarte multe de acum incolo, fiind cel mai celebru caz de prabusire si recuperare a unui vehicul de origine...extraterestra. Desi nimeni nu a vazut OZN-ul prabusindu-se, resturile sale au fost adunate de zeci de oameni. Cazul nu se bazeaza pe marturia a doi sau trei martori ci....a zeci de oameni care fie au ajutat la recuperare, fie au transportat trupurile ocupantilor navei.
In data de 3 iulie 1947, un fermier pe nume Mac Brazel descopera mai multe resturi ale unei nave extraterestre in desertul New Mexico (S.U.A). Peste cateva zile, sunt descoperite ramasitele a patru fiinte extraterestre impreuna cu nava.
Prabusirea de la Roswell implica cel putin doua locuri, unii cercetatori fiind de parere ca ar fi fost chiar doua nave !! Primul loc este campul cu resturi, apoi la 3,5 km SE este cel unde au fost gasite trupurile si nava, iar la cateva mile NE se afla punctul initial al impactului.
Locul unde a fost gasita nava
La 8 km de campul cu resturi, datorita socului impactului, nisipul era cristalizat. Printre primii care au inspectat zona, alaturi de Mac Brazel a fost si Maiorul Jesse Marcel. Conform declaratiilor acestuia, campul cu resturi avea 1200 m lungime si intre 60-100 m latime. Un sant incepea din zona nordica a campului alungindu-se pana la aproximativ 170 m. Bill Brazel (fiul fermierului Mac Brazel) afirma despre campul cu resturi ca, arata ca si cum un obiect ar fi atins solul, lunecand apoi pe pamant. Cea mai mare bucata dintre resturile descoperite a fost gasita in zona sudica a santului.
Locul impactului (reconstituire)
Marcel descrie resturile gasite ca fiind foarte subtiri, comparabile cu hartia, insa atat de rezistente incat nu le putea indoi sau taia. El insusi a folosit un baros de 8 kg pentru a indoi o bucata, insa...nu a reusit sa-i zgarie nici macar suprafata. Fragmentele variau ca marime pana la aproximativ 15 cm. "Nu puteau fi indoite sau rupte, indiferent ce presiuni manuale aplicam", spune Marcel. Materiale aveau aspect argintiu si nu reflectau lumina fiind greu de observat. Alte materiale, puteau fi impaturite cu usurinta dupa care reveneau la forma initiala in timp ce unele erau asemanatoare cu fibrele optice,sarmoase. Cateva dintre ele aveau aspect pergamentos.
Pe unele dintre resturi existau si diverse inscriptii. Jesse Marcel Jr. a descris aceste inscriptii ca pe niste figuri geometrice de culoare purpurie lucioasa , mici, de aproximativ 2 cm latime. Ele se gaseau pe barele in forma de "I", usor flexibile insa foarte rezistente.
Inscriptiile de pe bara "I" (reconstituire)
In 8 iulie 1947, ziarul din Roswell, "Roswell Daily Record", anunta capturarea unei farfurii zburătoare,de către United States Army, în apropierea localitătii.
"Roswell Daily Record" anunta capturarea unei farfurii zburătoare
US Air Force izoleaza intreaga zona plasand santinele si dupa ce campul cu resturi este fotografiat, soldatii strabat intregul teren adunand mai intai bucatile mari si usor de observat si apoi pe cele mici. Acestea sunt carate in roabe si stranse la un punct de colectare central. Se pare ca nava, de formă discoidală, prezenta in structura ei o fisura si era de culoare inchisa, aproape intacta.
Campul cu resturi (reconstituire)
Inainte de sosirea armatei, la locul celei de-a doua prabusiri, unde se afla nava, isi fac aparitia mai multi civili, printre care si Barney Barnett ce cauta diferite posibilitati de irigare in zona fermelor. Acesta descrie nava ca fiind metalica, de culoare gri-mata, de marime considerabila, infipta langa un povarnis. Parea turtita la capatul vizibil datorita impactului iar deasupra avea un mic dom inclinat oblic. Ocupantii navei erau scunzi,aproximativ 1.20-1.50 m inaltime, slabi, cu capete mari si zaceau langa aceasta.
Un alt martor pe nume Gerald Anderson (aflat cu familia in zona), afirma ca doua dintre creaturi erau moarte, una agoniza iar cealalta desi nevatamata era inspaimantata de sosirea civililor.
La scurt timp, armata a inconjurat zona cu vehiculele militare, iar toti civilii au fost indepartati, amenintati si pusi sa jure ca nu vor spune nimanui ceea ce au vazut.
Fragmentele recuperate langa Roswell sunt transportate in mai multe locatii catre diverse baze. Initial se pare ca au fost trimise la Fort Bliss, unde au fost examinate. Unele au ajuns la Wright-Patterson (Ohio), iar altele la Fort Riley.
La fel ca si resturile navei, trupurile au fost luate de la locul prabusirii si transportate cu avionul catre Fort Worth. De acolo, mutate in alt avion, au fost transportate la Wright Field. Aici unul dintre ele este autopsiat si apoi impreuna cu celelalte congelate pentru studiu atunci cand, in viitor aveau sa evolueze tehnicile de expertiza medicala.
Dupa 8 iulie 1947, armata ofera presei o noua varianta a prabusirii. Gen.Ramey ii ordona Maiorului Jessie Marcel sa musamalizeze povestea cu "farfuria zburatoare" afirmand ca de fapt nu a fost vorba decat de un...balon meteorologic prabusit.
In timp ce musamalizarea cazului prinde contur, trupurile sunt transportate de la locul accidentului catre Aerodromul Roswell, in spitalul unitatii. In tot acest timp,medicul legist Glenn Dennis, este sunat in repetate randuri de catre medicii ofiteri de la baza, fiind intrebat despre tehnicile de conservare. I s-a spus ca existau trei victime, doua dintre ele fiind mutilate, iar cealalta era in stare buna. Doreau sa stie daca puteau fi transportate toate trei intr-o lada inchisa ermetic. Legistului nu i s-a spus ce fel de victime erau. Crezand ca este vorba despre victimele unui avion, acesta urca in masina morgii si porneste catre baza. Ajuns acolo, in timp ce strabatea holurile spitalului unitatii, o sora agitata il roaga insistent sa plece spunandu-i : "Cum ai intrat aici? Pleaca dracului...!!...Dumnezeule, nu mai scapi cu viata". Inainte de a-i putea raspunde, acesta este bruscat de catre doi politisti militari si escortat afara.
A doua zi, sora ii explica legistului ca intr-adevar la baza sosisera niste cadavre, numai ca...nu erau omenesti.Trupurile erau foarte delicate, cu craniile si oasele extrem de fragile si nu pareau a avea organe genitale. Sora le descrie ca fiind mici, mai scunde decat un om si aveau patru degete cu cele doua mijlocii mai lungi. Nu avea deget mare opozabil, iar bratele aveau o anatomie diferita : osul dintre umar si cot era mai scurt decat cel dintre cot si incheietura mainii. Capetele erau mai mari decat cele omenesti, cu ochi mari de forma concava. Toate trasaturile erau usor concave.
Dupa ce au fost aduse la Roswell, trupurile au fost inghetate, inchise in saci "mortuari" cauciucati si impachetate intr-o lada cu capacul batut in cuie. Conform sorei, destinatia finala era Wright Field.
Schitele lui Glenn Dennis bazate pe descrierea sorei medicale
Jesse Johnson, doctor in medicina si patologul bazei de la Roswell a avut posibilitatea de a examina trupurile. Conform acestuia ele aveau cateva caracteristici deosebite:
- pielea : cenusiu-roz cu o textura aspra;
- greutate de aproximativ 20 kg;
- ochii mari, alungiti, migdalati si fara pupile, situati sub o arcada proeminenta care conferea chipului o infatisare orientala; erau adanciti, distantati si lipsiti de pleoape avand doar o cuta vaga.
- capul mare, fara par si fara urechi in partile laterale, doar o deschizatura mica;
- gura era mica, adanca de aproximativ 5 cm, fara buze, si din cate se pare nu functiona ca mijloc de alimentare sau comunicare;
- bratele erau lungi, slabe si ajungeau pana la genunchi;
- mainile aveau 4 degete si pareau a avea la capete un fel de ventuze;
- picioarele erau scurte si subtiri cu labele acoperite (unii martori afirma ca intre degetele de la picioare ar fi observat niste membrane);
O alta sursa spune ca ar fi avut ocazia sa vada si structura interna a acestora :
- nu aveau dinti si nici organe reproducatoare;
- in trupuri predomina un lichid incolor;
- nu aveau sistem digestiv
La jumatarea anilor '90, un fost membru al Pentagonului, Colonelul Philip J. Corso, face o dezvaluirie socanta afirmand ca a fost implicat in studierea artefactelor extraterestre recuperate de la Roswell, un proiect ce a dus la dezvoltarea circuitelor integrate, fibrelor optice, laserelor si a fibrelor superrezistente.
In calitate de sef al Directiei Tehnologii Straine, Corso dezvaluie ca s-a ocupat personal de aceste artefacte si valorificarea tehnologiilor recuperate de pe nava prabusita la Roswell.
Philip J. Corso
Corso vine cu o relatare usor diferita despre forma navei prabusite. Conform acestuia, nava nu avea forma unei "farurii zburatoare" conventionale, ci una de semiluna, usor triunghiulara. Nava aducea mai mult cu o aripa zburatoare.
Nava prabusita la Roswell, conform Philip J. Corso (reconstituire)
Conform rapoartelor, existau doua pareri cu privire la cauzele prabusirii : fie aceasta a fost lovita de un fulger, fie s-ar fi prabusit datorita interferentei cu undele radarelor armatei de la sol. Potrivit acestuia, atat radarul bazei aeriene 509 a Armatei Terestre de langa localitatea Roswell, cat si cel din White Sands ar fi urmarit semnale ciudate incepand cu noaptea de 1 iulie 1947.
Studiind rapoartele secrete ale Pentagonului, Corso afirma ca acestea se refereau la creaturile recuperate de la Roswell cu denumirea de EBE (Entitati Biologice Extraterestre). Rapoartele autopsiilor descriau EBE ca fiind inalte de 1.20 m si cu o compozitie a organelor, oaselor si pielii diferita de cele omenesti. Oasele sunt mai subtiri insa mai puternice decat cele omenesti, avand o rezistenta mai mare la tractiune datorita alinierii diferite a moleculelor.
Alte caracteristici:
- inima mai voluminoasa decat la oameni, avand mai degraba un rol de stocare pasiva a sangelui decat de muschi de pompare;
- plamani cu un volum imens si care functionau asemanator cu cocoasele camilelor. Ei eliberau aerul foarte lent in organismul EBE;
- EBE era invelite intr-un invelis protector monobloc, un fel de epiderma in care moleculele erau aliniate in asa fel incat sa asigure atat rezistente mari la tractiune cat si flexibilitate;
- epiderma interioara a EBE era foarte diferita. Aceasta aducea mai degraba cu un strat subtire de tesut adipos complet diferit de ce se vazuse pana atunci. Semana mai degraba cu epiderma unei plante decat cu cea a unei fiinte umanoide. Stratul era permeabil ca si cum prin el s-ar fi desfasurat un schimb permanent de substante chimice cu combinatia de sistem sanguin/limfatic. Acest lucru i-a determinat pe medici sa creada ca EBE ar fi procesat substantele chimice eliberate din epiderma si chiar ar fi recirculat excretiile. Aceste lucruri ar putea explica atat lipsa sistemului digestiv cat si lipsa instalatiilor de preparare a hranei de pe nava. Corso este de parere ca EBE nu aveau nevoie de hrana, deoarece nu erau forme reale de viata ci un fel de...androizi !!
- creierul EBE era mult mai voluminos decat cel uman si format din patru sectiuni distincte. Si mai interesant este ca, nimeni incepand cu momentul capturarii nu le-a auzit scotand vreun sunet !! Acest lucru i-a determinat pe medici ca creada ca EBE comunicau cumva telepatic.
- fluidul ce servea drept sange regla functiile corpului asemenea secretiilor glangulare la om; sistemele sanguin si limfatic erau combinate.
Descrierea navei :
Vehiculul in forma de semiluna, era cu atat mai ciudat cu cat nu prezenta comenzi de pilotare asa cum noi le cunoastem. Nu existau volane, pedale, cabluri, manse,etc. Nava putea accelera in numai cateva secunde de la stationarea deasupra unei zone, pana la viteze ce depaseau 11.000 km/h.
Potrivit lui Philip Corso, in privinta propulsiei navei nu existau explicatii tehnologice conventionale. Vehicului disloca gravitatia prin propagarea undelor magnetice obtinuta prin deplasarea de poli magnetici in jurul sau, controland sau dirijand fortele de respingere ale sarcinilor de acelasi semn.
Exista un mare semn de intrebare : cum isi pastra nava capacitatea electrica si cum puteau supravietui EBE in interiorul unui camp energetic determinat de unde? Practic nava functiona ca un condensator gigantic stocand energia necesara propagarii undei magnetice.
EBE nu erau afectate de catre fortele inertiale dezvoltate in urma acceleratiilor, deoarece pentru ele, care se aflau in interiorul navei, forta gravitationala parea pliata in exteriorul undei ce invaluia nava. EBE puteau supravietui mult timp in interiorul undei de inalta energie, devenind circuitul primar ce o controla si fiind protejate de costume ce le permiteau practic sa devina una cu vehiculul si sa faca parte din unda.
Costumele purtate de EBE erau alcatuite dintr-o substanta ce avea o structura atomica alungita, intarita longitudinal, pentru a asigura curgerea directionata a unui eventual curent electric. Ele erau foarte asemanatoare din punct de vedere functional cu invelisul navei.
Nava nu prezenta nici un fel de motor, iar la prabusire nu a fost descoperit nimic de acest gen care sa fi cazut din vehicul. In panourile de bord existau adancituri pentru palmele creaturilor. Adanciturile semanau cu amprentele palmare lasate intr-un ciment inca umed.
Schita a navei
La bordul navei nu existau instalatii de preparare a hranei, de evacuare a excretiilor sau gunoiului ori instalatii pentru depozitarea apei. Nu existau nici locuri de odihna, paturi sau cusete. Cercetatorii nu au putut determina cum depozitau EBE alimentele, cum le procesau si nici macar cu ce anume se hraneau. Conform rapoartelor, echipele de soldati ce recuperasera nava de pe camp, au gasit un fel de trusa de prim-ajutor ce continea ceva asemanator cu bandajele.
Corso crede ca EBE nu aveau nevoie de alimente sau instalatii sanitare deoarece erau fiinte fabricate, un fel de roboti, androizi, create special pentru calatoria in spatiu.
In calitate de sef al Directiei Tehnologii Straine, Philip J. Corso afirma ca s-a ocupat personal de anumite artefacte descoperite la locul accidentului. Pe cand era la Pentagon, acesta a intrat in posesia unui fiset ce continea resturi din prabusirea de la Roswell. Acesta continea manunchiuri de "fire", tesaturi stranii, placute gri-inchis cu margini neregulate si alte materiale ciudate..
Descrierea obiectelor :
1) - "Sarme" micute cu aspect sticlos rasucite printr-un manson cenusiu, ca niste cabluri ce conduceau raza de lumina pe lungimea lor, foarte asemanatoare cu fibrele optice.
2) - Circuite electrice de mici dimensiuni, formate din placute subtiri ce semanau cu niste napolitane, cenusiu-mat, si pe a caror suprafata existau gravate fire subtiri.
3) - Oculare eliptice si intunecate, subtiri ca pielea si care se lipeau de cristalinul ochilor EBE (asemanatoare lentilelor de contact). Acestea lumina si intensifica imaginile in intuneric. Rapoartele afirma ca medicii care au autopsiat EBE, au incercat sa priveasca prin oculare in intuneric reusind sa observe persoanele ce treceau pe coridorul alaturat salii de autopsie. Siluetele respectivelor persoane erau luminate in portocaliu-verzui.
4) - Tesatura gri-argintie, asemanatoare unei folii si care nu putea fi indoita, rupta sau mototolita deoarece revenea imediat la forma initiala, fara nici o cuta.
5) - O "lanterna" scurta si groasa, cu sursa proprie de energie, care insa nu semana cu o baterie. Era un fel de LASER, posibil un instrument chirurgical de taiere, un fel de bisturiu, pe care EBE il utilizau probabil in experiente medicale asupra oamenilor si animalelor.
6) - O diadema ce avea in partile laterale dispozitive de receptare a semnalelor electrice. Era asemenea unei bentite de fixat parul. Se putea fixa pe cranii de orice dimensiuni. Ofiterii de la baza 509 au probat diadema incercand sa-i desluseasca misterul suferind numeroase socuri, furnicaturi in interiorul capului si migrene. Atunci cand senzorii diademei atingeau diferite parti ale capului, acestia aveau senzatia aparitiei de culori multiple in spatele pleoapelor.
Se pare ca aceasta diadema era un mecanism foarte sofisticat de traducere a impulsurilor electrice: capta semnalele electrice ale creierelor uriase ale EBE. Dupa parerea lui Corso, diadema era o interfata pilot-nava. Comenzile directionale se pare ca erau transmise direct de catre creierele EBE, prin corpuri, apoi prin panouri, in nava, ca si cum aceasta era o extensie a corpului creaturilor. In acest fel s-ar putea explica lipsa motorului !! Insusi vehiculul parea a fi un...motor.
Daca Philip Corso spune adevarul, cu adevarat aceste artefacte recuperate la Roswell au modificat cursul istoriei secolului XX prin implementarea tehnologiei extraterestre in industria americana.
Sfarsitul anului 2002 aduce si noi dovezi ca la Roswell s-a prabusit un...OZN. In 8 iulie 1947, la Fort Worth, in statul Texas, James Bond Johnson, lucrand pentru ziarul Fort Worth Star - Telegram, il fotografiaza pe generalul Roger Ramey in vreme ce acesta dadea un comunicat legat de incidentul Roswell, explicand faptul ca obiectul cazut nu a fost un disc metalic de provenienta extraterestra , asa cum se anuntase initial , ci un simplu....balon meteorologic. Aceasta fotografie il infatiseaza pe generalul Roger Ramey tinand in mana un memoriu de la Pentagon.
Gen. Roger Ramey impreuna cu Gen. Thomas Dubose inspectand resturile balonului "prabusit"
Intrand in posesia fotografiei, SCI FI Channel a solicitat expertului David Rudiak, de la Universitatea Berkeley sa descifreze acest document. Dupa doi ani de cercetari, folosind programe speciale de marire a imaginii si completare a literelor ce nu se vad, David Rudiak reuseste sa reconstruiasca o parte din text.
Pe doua fragmente din text se poate citi :"the victims of the wreck (victimele din epava ) si "in the disc they will ship" ( in discul pe care il vor transporta ). Aceste texte dovedesc clar ca la Roswell nu a avut loc prabusirea unui...balon meteorologic ci a unui "disc" cu "victime".
De-a lungul anilor, numerosi cercetatori si echipe au efectuat sapaturi arheologice in zona impactului sperand ca vor gasi fragmente sau urme. Au fost culese probe de sol si s-au prelevat mostre, insa rezultatele se lasa inca asteptate.
Cert este ca, incidentul Roswell se bazeaza pe numeroase probe si dovezi. Faptul ca la Roswell ceva nepamantean s-a prabusit este sustinut de articole, declaratii ale zecilor de martorilor oculari precum si de documente guvernamentale ce au fost tinute secret timp de peste 50 de ani !!
Maiorul Jessie Marcel recunoaste cu putin timp inainte de a muri ca la Roswell nu a fost recuperat un...balon meteorologic
