luni, 16 decembrie 2019

Puterea subtila a cristalelor


       Grecii antici au gasit cristale clare in Alpi si crezand ca acestea erau cristale de gheata ce au inghetat atat de tare incat nu s-au mai topit, le-au numit "krystallos"(gheata). Cu timpul, acest cuvant a fost asociat cu toate mineralele care au forme geometrice precise.
       De-a lungul mileniilor civilizatiile au folosit cristalele si pietrele pretioase in foarte multe scopuri precum protectia energetica a casei si a oamenilor, comunicarea telepatica, meditatie, amplificarea energiei, focalizarea formelor-gand, terapii, bijuterii, purificare si protectie impotriva diferitelor tipuri de radiatii.


       In vremea Vechiului Testament, Dumnezeu ii porunceste Marelui Preot sa poarte un pieptar cu 12 pietre pretioase. Fiecare piatra corespundea unuia din cele 12 triburi ale Israelului. In Exod 28:17-20 gasim :

   "Un rând de pietre să fie: un sardeon, un topaz şi un smarald; acesta e rândul întâi

  În rândul al doilea: un rubin, un safir şi un diamant;
  În rândul al treilea: un opal, o agată şi un ametist;

  Şi în rândul al patrulea: un hrisolit, un onix şi un iaspis."

Pieptarul judecatii (pe fațada sinagogii centrale din Ramat Gan. Israel)

      Datorita elementelor componente, pietrele prezinta anumite efecte asupra oamenilor :

- amplifica anumite calitati pozitive (concentrare, incredere, curaj, energie, bucurie, calm, creativitate);
- diminueaza trasaturile si energiile negative (stres, teama, tensiune, furie, depresie);
- absorb, elimina si protejeaza de energiile negative din mediul inconjurator

Cristal Vogel

1. Cum actioneaza cristalele?

       Despre actiunea cristalelor asupra corpului uman exista multe teorii, controverse si pareri diferite, cea mai plauzibila fiind cea in care trebuie sa tinem seama de principiul rezonantei energetice, de apa si continutul cristalin al corpului uman. In acest sens, campul energetic al cristalelor interactioneaza cu cel emis de celulele corpului fizic. 
       Judy Hall (terapeut specializat in cristale) afirma : "...tot ceea ce exista este energie care produce diferite efecte in functie de frecventa sa de vibratie...corpul uman nu face exceptie de la aceasta regula. El reprezinta un sistem energetic conductiv cu structuri cristaline in interiorul si in jurul sangelui, limfei si celulelor. Gandurile si emotiile au propria lor vibratie." Cristalele pot restabili echilibrul prin mecanismul rezonantei cu aceasta vibratie.

2. Ce sunt cristalele?

      Cristalele se formeaza atunci cand in anumite conditii de temperatura, presiune si energie, apa se combina cu diferite elemente chimice. Ele sunt formate din suprafete plane aranjate simetric care se intersecteaza cu unghiuri caracteristice definite, atomii fiind aranjati in scheme fixe, regulate si repetitive. 
      Atunci cand siliciul se combina cu apa, rezulta SiO2Acesta exista in trei forme :
- cuart (cristalul de cuart);
- tridimita;
- cristobalita
      Unul dintre cele mai deosebite tipuri este cristalul de cuart, o forma cristalina de SiOraspandit in diferite grade de puritate. Acesta are sase fete plane ce conduc de obicei catre o singura terminatie.            Cand cuartul limpede si transparent se combina cu diferite elemente, acesta capata o nuanta diferita (de exemplu ametistul - o combinatie cu mangan- capata culoarea mov).

Olivina

3. Caracteristici fizice ale cristalelor :

- Densitatea : 2,6
- Duritatea : calcit 3; fluorina 4; cuart 7; topaz 8; diamant 10
- Culoarea : este data de compozitia lor chimica si depinde de spectrul luminos absorbit. Cristalul de cuart in stare pura este incolor. Acesta absoarbe in totalitate spectrul luminii.
- Proprietati electrice : cristalul de cuart este piezoelectric si piroelectric
- Birefringenta : cand intr-un cristal de cuart este trimisa lumina, acesta o va descompune in doua raze luminoase 

 4. Formele geometrice ale cristalelor :

- Amorfe : nu au structura interna, actioneaza rapid lasand sa treaca liber energia (obsidianul);
- Hexagonale : au energie de frecventa foarte inalta fiind folosite de obicei in echilibrarea energetica (rodocrozitul);
- Izometrice : nu refracta razele soarelui atunci cand acestea trec prin cristale si sunt folosite pentru stabilizare, impamantare si reorganizare (fluoritul);
- Monoclinice : purifica si amplifica perceptia (azuritul);
- Tetragonale : absorb si transforma energia (idocrazul);
- Triclinice : integreaza energia, benefice pentru explorarea altor dimensiuni (astrofilitul);
- Trigonale : revigoreaza si protejeaza aura, emana energie (toate tipurile de cuart);
- Ortorombice : au o energie dinamica fiind benefice pentru purificare (peridotul).

5. Formele (naturale sau artificiale) au si ele diferite efecte:

- Sferica : emite energie in mod egal
- Varf ascutit la ambele capete : emana energia in directii diametral opuse
- Varf ascutit : varful care iese din corpul cristalului focalizeaza enerigia si o emana in exterior. Frecventele orientate catre interior atrag energia.
- Patrata : atrag energiile negative transmutandu-le;
- Bagheta : concentreaza energia focalizand-o catre interior sau exterior;
- Geoda : amplifica, conserva si emana lent energia;
- Cluster (mai multe varfuri pe o baza) : creaza si emana energie in toate directiile in mod egal.

Geoda de AMETHYST

 6. Cristalele in tehnologia moderna :

    Cristalul de cuart a avut un rol deosebit in dezvoltarea actualei tehnologii fiind folosit foarte mult in electronica, optica, telecomunicatii, radio sau televiziune. Este folosit pentru citirea DVD/CD-urilor, tehnologia LASER precum si a fibrelor optice.
    In industria ceasurilor, cuartul reprezinta o componenta aparte. In interiorul unui ceas, acesta vibreaza foarte precis de un anumit numar de ori. Un mic computer inregistreaza acest lucru si cand acest numar este atins, cristalul determina avansarea acului ceasului ce corespunde unei secunde.
      Alte efecte :
- cuartul inmagazineaza, transforma, focalizeaza, transfera si amplifica energia. 
- in circuitele electrice, lamelele de cuart amplifica semnalul electric. 
- atunci cand este comprimat, cuartul genereaza electricitate. 
- transforma electricitatea in unde atunci cand este taiat in forme precise vibrand in ritmuri exacte; 
- curentul electric transmis printr-un cristal se mareste.


- focalizeaza lumina in fascicule (exp. LASER-ul cu rubin)
- transforma energia dintr-o forma in alta;

7. Metafizic :

       Marcel Vogel (cercetator IBM) afirma despre cristale ca sunt obiecte neutre cu structura interioara in echilibru perfect. "Atunci cand este taiat in forma potrivita si mintea umana intra in relatie cu perfectiunea lui structurala, cristalul emite o vibratie care extinde si amplifica fortele mintii utilizatorului". 

Cristal Vogel din citrin

       Conform lui Vogel, cristalul functioneaza ca un LASER care radiaza energie intr-o forma coerenta si concentrata, ce poate fi proiectata in obiecte sau in oameni. Cristalele de cuart nu au o putere intrinseca. Ele sunt instrumente sensibile si precise care stocheaza bioenergia persoanei care le poarta sau le foloseste. De asemenea, ele amplifica aceasta energie si o poate transmite prin intentie sau respiratie unui obiectiv specific. 

- amplifica energia corpului si gandurile conferindu-le forta si claritate;
- influentarea materiei de catre ganduri este amplificata;
- transfera energia la distante mari;
- stimuleaza si amplifica capacitatile paranormale;
- inmagazineaza toate informatiile energetice : lumina, formele-gand, emotiile, radiatiile electromagnetice;
- determina alterarea starii de constienta : gandurile sunt forme de energie iar atunci cand energia unui gand interactioneaza cu un cristal, gandul se moduleaza si ia o forma armonioasa; aceasta armonie a formelor gandirii va determina o modificare a frecventei undelor cerebrale;
- fiecare cristal are o vibratie proprie; ele ne transmit energie atat prin culoare cat si prin structura lor cristalina;
- vibratia si energia culorii cristalelor este receptionata prin cele 7 chackre principale. 


8. Energia unui cristal : 

     Energia patrunde in cristal pe la baza acestuia, trece prin el si iese prin varf. Un cristal emite energia pe o distanta de 100 de ori mai mare decat marimea lui. Emisa la nivel mental sau astral, aceasta energie nu va fi limitata de spatiu si timp, putand fi proiectata oriunde.
       Puterea unui cristal poate fi crescuta incarcandu-l cu energie, procedeu numit "activare".

- Cristalul cu un singur varf : concentreaza energia intr-un singur punct
- Cristalul cu doua varfuri : energia circula in ambele sensuri fiind astfel echilibrata

Apofilita

9. Stocarea energiei :

       Creierul uman prezinta in cantitati foarte mici siliciu iar tesuturile sunt compuse din mici cristale lichide (de dimensiuni microscopice), semisolide, moleculele fiind dispuse dupa scheme regulate.
       Se presupune ca o parte din capacitatea de inmagazinare a memoriei este legata de aceste cristale lichide. Asa cum un computer stocheaza informatiile cu ajutorul cristalelor, gandurile, emotiile si informatiile sunt stocate in cristalele microscopice din tesuturi.
      Un cristal mare de cuart poate stimula centrii energetici aflati la nivelul Chakrei 6 si 7, stimuland abilitatea de a vizualiza mai bine. Daca cristalul este programat cu o anumita intentie, aceasta va putea fi inserata in subconstient.

Cristal de stanca laser

10. Activarea unui cristal :

     Pentru activarea unui cristal exista mai multe metode, cele mai eficiente fiind cele in care se folosesc apa si aerul.

a) Apa : se aseaza cristalul intr-un rau ori sub o cadere de apa. Cu cat curentul este mai puternic, cu atat cristalul va primi mai multa energie.
b) Aerul : aceasta metoda foloseste tehnica respiratiei fiind si una dintre cele mai eficiente conform lui Marcel Vogel. Tinand cristalul in mana, intre degetul mare si aratator, se expira puternic asupra lui vizualizand cum acesta se energizeaza si este inconjurat de lumina.

11. Atingerea starii Alfa :

      Multi folosesc cristalul de cuart pentru atingerea starii alfa, o stare ce apare de regula inainte de somn atunci cand organismul se afla in stare de relaxare profunda. Se presupune ca aceasta stare deschide poarta catre subconstient si permite folosirea tuturor facultatilor PSI. Starea alfa este ideala pentru meditatie, accesarea informatiilor din subconstient, cresterea creativitatii sau imbunatatirea memoriei.


12. Purificarea cristalelor : 

     Absorbind si inmagazinand o cantitate mare de energie si informatie, cristalele au nevoie de purificare atat inainte cat si dupa folosire. Daca aceste energii si vibratii nu sunt indepartate periodic, pot afecta persoanele ce intra in contact cu cristalele. Exista mai multe tipuri de purificari, cele mai folosite fiind :
- tinerea sub jet de apa rece sau la lumina soarelui;
- ingroparea in pamant ori sare de mare timp de mai multe zile (dupa unii 3 sau 7 zile);
- tinerea cristalelor in fum de salvie, cedru, rourica sau tamaie;
- metoda respiratiei elaborata de Marcel Vogel, etc.


13. Terapia cu cristale : 

       Asezate in jurul corpului, cristalele creaza un camp energetic ce poate avea efecte foarte benefice corectand energiile dezechilibrate si aura. In cazul aranjarii cristalelor in jurul corpului se recomanda un ambient cat mai linistit, semiluminat cu muzica relaxanta meditativa. Capul va fi orientat spre Nord iar aranjamentele cristaline pe directia Nord-Sud. Cristalele pot fi asezate pe centrii energetici sau deasupra zonelor dezechilibrate. Un posibil aranjament poate fi si cel dupa Steaua lui David folosindu-se cristale de cuart cu un singur varf de diferite marimi. 
     Purificarea aurei se poate realiza cu ajutorul a patru cristale de cuart pozitionate in cele patru colturi ale cazii de baie in apa sau pe marginea acesteia. Daca se doreste revitalizarea organismului varfurile cristalelor se orienteaza spre interior.

Citrin

14. Purificarea apei potabile : 

       Energiile cuartului au proprietatea de a indeparta vibratiile negative din apa. Apa lasata in repaus timp de aproximativ 12 ore cu un cristal pe fundul vasului poate fi foarte benefica. Acest tip de apa poate accentua efectul medicamentelor naturiste. Pentru prepararea unui remediu universal se umple un pahar de sticla in care se introduce un cristal de cuart si se lasa in lumina soarelui de dimineata.



15. Cristalele asociate centrilor energetici :

- Chakra 1 : Turmalina, Onix, Obsidian, Cuart fumuriu;
- Chakra 2 : Rubin, Citrin, Carneol, Chihlimbar;
- Chakra 3 : Citrin, Topaz, Calcit;
- Chakra 4 : Aventurin, Peridot, Malachit, Smarald, Turmalina verde, Turmalina rosie;
- Chakra 5 : Agat, Amazonit, Celestit, Turcoaz, Acvamarin;
- Chakra 6 : Ametist, Azurit, Sodalit, Safir, Lapis, Fluorit, Sugilit;
- Chakra 7 : Heliodor, Topaz verde, Selenit, Cuart transparent, Diamant

Jasp rosu

16. Cristale ce induc:

- relaxare : ametist, agat albastru, aventurin verde, selenit albastru romboidal, cuartul fumuriu;
- claritate mentala : hematit, carneol, cuart transparent, jasp, labradorit, auralit 23;
- protectie energetica / scut protector : turmalina neagra, labradorit, tantalit, ambra, shungitul;
- fortifiere : cuart fumuriu, magnetitul;
- purificare : ametist, calcit, citrin, bagheta de turmalina;
- alinierea chakrelor cu corpul fizic : ambra, cuartul fumuriu grafic, que sera;
- purificarea chakrelor : anandalitul, citrinul, cuartul fumuriu, cianitul. 

Marcel Vogel

        Omul de stiinta
Marcel Vogel, inventator si cercetator IBM, a investit peste un milion de dolari in laboratorul sau, unde a efectuat numeroase cercetari in legatura cu influenta cristalelor asupra apei, oamenilor si obiectelor. El a descoperit ca un cristal poate transforma si energiza moleculele de apa rezonand perfect cu acestea. Cum organismul uman poseda aproximativ 60-65% apa, iar creierul pana la 85%.....este usor de inteles si estimat cam ce influenta ar putea avea un cristal asupra omului !!  



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...