duminică, 31 mai 2020

Primele fotografii OZN autentice din era moderna : Rhodes (Arizona, 7 iulie 1947)


          Mai multe fotografii aratand un OZN in zbor au fost facute in Phoenix (Arizona), de catre fotograful William A. Rhodes. Pe 7 iulie 1948, la caderea noptii, el se afla acasa, cand a auzit un zgomot infundat. Atribuind acest zgomot posibilei treceri a unui obiect ciudat, Rhodes a iesit repede, ,,inarmat'' cu un aparat de fotografiat Brownie. El a reusit sa faca doua clisee unui obiect stralucitor, ce zbura spre sud-vest. Rhodes a estimat diametrul OZN-ului la aproximativ 20-30 m, avand o viteza de 100 km/h la o altitudine cuprinsa intre 1000 si 2000 m.

          La 9 iulie, fotografiile au fost publicate intr-un ziar local. Mai tarziu, Rhodes a povestit ca, in saptamana de dupa eveniment, a primit vizita unui agent FBI si a unui ofiter al Armatei Aerului din Hamilton Camp (California). Aceste doua persoane i-au cerut sa le imprumute negativele pentru a fi analizate, lucru acceptat de catre Rhodes. Luna urmatoare, fotograful a cerut inapoi cliseele, dar a fost informat in scris ca acestea nu ii puteau fi inapoiate. Aproximativ 6 luni mai tarziu, la inceputul anului 1948, Rhodes a fost invitat de catre USAF la baza Wright-Patterson pentru un interogatoriu, insa a refuzat. La scurt timp, doi membrii ai "Air Technical Intelligente Center" il viziteaza acasa pentru interogatoriu.


          De-a lungul timpului au fost facute mai multe analize asupra fotografiilor lui Rhodes. In timp ce majoritatea cercetatorilor le-au declarat autentice, John A. Clinton (USAF) le-a catalogat drept fake-uri. William Spailding (Ground Saucer Watch) nu a fost de acord cu analiza USAF, declarand ca fotografiile sunt autentice, obiectul are in jur de 30-35 m in diametru, si se afla, conform analizei lui, la aproximativ 4000 m de camera foto a lui Rhodes. Conform aceluiasi cercetator, OZN-ul avea in mijloc o sursa de lumina, iar in partea din spate un fel de gauri de aerisire.


Povestirea si fotografiile lui Rhodes sunt importante din mai multe motive :

1. Data observatiei coincide cu perioada "Incidentului Roswell" (2-8 iulie 1947);
2. OZN-ul fotografiat de Rhodes are forma similara cu cel descris de catre martorii de la Roswell : forma de semiluna sau aripa de liliac;
3. Aparitia pentru prima data a asa-numitilor "men in black" care i-au cerut negativele fotografului;
4. Insistenta autoritatilor americane de a-l interoga pe Rhodes, desi acestea au catalogat fotografiile a fi niste falsuri.
5. Fotografiile lui Rhodes sunt printre primele realizate in "era moderna" a OZN-urilor.


Imagini marite : 






sâmbătă, 30 mai 2020

Prabusirea OZN din Paradise Valley - 1947


          Cel care a mentionat pentru prima data aceasta prabusire OZN a fost Frank Scully in cartea sa "Behind The Flying Saucers" aparuta la inceputul anului 1950. El a relatat ca aceasta prabusire a avut loc in octombrie 1947, si ca in urma ei, a fost recuperata cea mai mica dintre cele trei nave descoperite in acea perioada, cea mai voluminoasa fiind nava prabusita langa Aztec, New Mexico.


          In OZN-ul de la Paradise Valley (Arizona, USA) s-au gasit doua trupuri, unul iesit pe jumatate in afara pe usa de salvare, iar celalalt asezat la tabloul de comanda. Ambele fiinte erau decedate.  Nava avea aproximativ 10 m diametru, era aproape intacta, iar dupa spusele lui Scully, raporturile dintre dimensiunile ei corespundeau "sistemului de 9". Nu existau sectiuni pentru dormitoare sau toaleta, ceea ce insemna ca nava realiza calatorii scurte si rapide. Dupa parerea doctorului Gee (omul de stiinta responsabil cu examinarea navei) nava era un fel de laborator.


          In urma mai multor controverse, povestea lui Frank Scully a fost luata in ras si s-a pierdut in negura timpului. Asta pana in 1987 atunci cand scriitorul englez, Timothy Good, spune ca a vorbit cu un anume om de afaceri si pilot privat, Selman E. Graves, care i-a povestit ca a fost martorul unei operatiuni de recuperare a unui OZN la Cave Creek, la nord de Paradise Valley.
          Graves i-a spus lui Timothy Good ca in acea perioada, se afla in Cave Creek si in timp ce se pregatea de o excursie de vanatoare, un prieten (Walt Salyer) a venit si i-a spus ca nu puteau merge spre vest la vanatoare, intrucat armata restrictionase accesul in zona . Au plecat totusi spre locul prabusirii, intr-o zona numita "Go John Mine" pe un deal, de unde au privit operatiunea de recuperare a navei. Graves a descris nava ca fiind mare, in forma de cupola de aproximativ 10 m in diametru si avand culoarea aluminiului. In zona navei erau amplasate corturi, camioane cu platforma si erau foarte multi soldati. Acestia au privit timp de aproximativ 10 ore, dupa care au plecat inapoi spre Cave Creek si casa lui Salyer. Graves presupune ca prietenul sau, Walt Salyer, ar fi fost deja in locul prabusirii inainte de a merge ei, si ar fi vazut nava impreuna cu cele doua cadavre.


          Se presupune ca prabusirea OZN-ului din Paradise Valley s-ar fi datorat interferentelor provocate de undele radar cu sistemul de propulsie al navei, desi vizitatorii au facut tot posibilul sa impiedice acest lucru. Dupa mai multi ani, Graves a observat ca la locul prabusirii fusesera efectuate sapaturi, iar drumul din zona Cave Creek a fost deviat.
          Desi descrierea incidentului seamana foarte mult cu cea de la Roswell si Aztec, nu este exclus ca informatiile oferite de Frank Scully si Timothy Good sa provina din surse reale. In perioada 1947-1949 in zona New Mexico si Arizona, au fost raportate foarte multe observatii de OZN-uri. Exista dovezi ca cel putin unul dintre ele s-a prabusit si a fost recuperat de guvernul american.


marți, 12 mai 2020

Incarcarea apei cu ajutorul culorilor




            Apa poate fi incarcata cu ajutorul culorilor si apoi bauta sau folosita extern. Culoarea este percepția de către ochi a uneia sau a mai multor frecvențe (sau lungimi de undă) de lumină. S-a demonstrat stiintific faptul ca lumina si culorile produc anumite efecte asupra organismului uman.   Culorile activeaza prin intermediul retinei terminatiile nervoase si influenteaza starea generala a organismului si moralul. Ne influenteaza starea de spirit si pot calma sistemul nervos fiind un excelent tratament ce actioneaza bland asupra organismului. 


           Hidrocromoterapia incorporeaza apa si culoarea si este foarte eficienta in transmiterea efectelor culorilor in organism, apa fiind un "transportor" puternic al energiilor vindecatoare ale culorilor.
           Pentru a incarca apa cu ajutorul unei culori se procedeaza in felul urmator : se toarna apa intr-o sticla, pahar sau intr-un borcan colorat si se aseaza la fereastra astfel incat lumina sa straluceasca prin sticla si apa. Poate fi folosita si o farfurie colorata sau un filtru de plastic colorat in dreptul ferestrei iar apa se toarna intr-un borcan transparent, asezat in fata sursei de culoare. Se lasa intre 1-4 ore, dupa care se pune la frigider si se bea cateva inghitituri de 2-3 ori pe zi la nevoie.
           Apa incarcata de culoare rosie, portocalie sau galbena va dura pe timp rece, intre 2 si 3 saptamani. Pe timp cald, daca nu este pusa in frigider, isi pierde incarcatura de culoare dupa 3-4 zile. Celelalte culori pot dura mai mult.



          Culoarea portocalie este indicata pentru afectiunile intestinului gros (chakra portocalie se afla in zona intestinului gros), si se recomanda a fi consumata inainte de masa (in special in cazul constipatiilor).
          Culoarea albastra este relaxanta pentru minte si corp, ajuta la scaderea tensiunii arteriale si poate reduce ritmul cardiac rapid. Este asociata cu organe precum ochii, urechile si nasul, fiind benefica in tratamentul bolilor acestor organe.
          Culoarea verde este o culoare odihnitoare si simbolizeaza cresterea si regenerarea. Este benefica pentru inima, plamani si sistemul circulator.



          Aceleasi culori utilizate pentru a trata chakrele se pot folosi si pentru zonele fetei care corespund celor sapte chakre :

1. Rosu : barbie, maxilar, buze
2. Portocaliu : cavitate bucala, gingii, limba
3. Galben : gat
4. Verde : nas
5. Albastru : frunte, ochi
6. Indigo : urechile si al treilea ochi
7. Violet : chakra coroanei


joi, 7 mai 2020

Majestic-12


         Majestic-12 (Majic 12, Majestic Trust, M12, MJ-12, MJ XII, Majority 12 sau Mars - Jupiter 12) este numele de cod al unei presupuse comisii secrete, formata din oameni de stiinta, lideri militari si oficiali guvernamentali.
         Acest proiect se presupune ca a fost creat in 1947 printr-un ordin executiv al presedintelui american. Scopul acestei comisii ar fi fost acela de a investiga activitatea OZN in urma prabusirii navei extraterestre de la Roswell, New Mexico, in iulie 1947.

         Membrii comisiei au fost :

1. Amiral Roscoe H. Hillenkoetfer
2. Dr. Vannevar Bush
3. Secretar James V. Forrestal (inlocuit din 1950 cu Walter B. Smith)
4. Gen. Nathan F. Twining
5. Gen. Hoyt S. Vandenberg
6. Dr. Detlev Bronk
7. Dr. Jerome Hunsaker
8. Dl. Sidney W. Souers
9. Dl. Gordon Gray
10. Dr. Donald Menzel
11. Gen. Robert M. Montague
12. Dr. Lloyd V. Berkner

       Principalul cercetator al documentelor "Majestic-12", Stanton Friedman afirma : "...In decembrie 1984, in pragul usii lui Jaime Shandera au aparut documentele MJ-12. Mai precis, a aparut o rola de film de 35 mm, alb-negru, nedevelopat intr-un plic maro, dublu, trimis prin posta pe adresa lui Shandera din Burbank, fara adresa expeditorului si cu o stampila a postei din Albuquerque, New Mexico. De ce lui Jaime? O explicatie ar fi aceea ca toata lumea stia ca el este intr-o stransa colaborare cu Bill Moore si cu mine la problema prabusirii de la Roswell si ca, impreuna cu Bill, avusese multe contacte cu persoanele implicate, din care unele aveau legaturi cu OSI din Albuquerque....Dupa ce au developat filmul, Bill si Jaime m-au sunat. Ceea ce au descoperit ei pe film era o copie a opt pagini de document clasificate TOP SECRET/MAJIC, cu o pagina de titlu care preciza ca este vorba de un "Document de informare : Operatiunea Majestic 12 Pregatit pentru presedintele ales Dwight D. Eisenhower (strict confidential) - 18 noiembrie 1952"....pagina a doua continea o lista a membrilor. Am fost foarte entuziasmat de aceasta descoperire...Nu era nicio indoiala ca acest document de informare, adresat strict confidential presedintelui, era unul dintre cele mai importante documente guvernamentale ultrasecrete care ar fi reusit sa ajunga in fata publicului."

Mai departe, Friedman afirma : 

"Bazandu-ma pe studiile si investigarea fenomenului OZN inca din 1958, sunt sigur ca :

- unele OZN-uri sunt nave spatiale controlate in mod inteligent;
- subiectul farfuriilor zburatoare reprezinta un fel de Watergate cosmic, in care un mic grup de oameni din administratie cunosc de multi ani existenta acestor vizitatori extraterestrii;
- nici unul din argumentele anti-OZN preferate de micul, dar foarte galagiosul grup de denigratori nu rezista in fata unei atente analize;
- vizitele vehiculelor spatiale extraterestre si ascunderea cu succes de catre guvern timp de 50 de ani a celor mai importante dovezi (epave si cadavre) constituie cea mai importanta stire a mileniului".













marți, 5 mai 2020

Genii uitate - Dr. Marcel Joseph Vogel


           Munca lui Marcel Joseph Vogel (1917-1991), cercetator stiintific principal pentru IBM in San Jose, s-a concentrat in primii sai ani de cercetare  pe tehnologia fosforului, luminiscenta, sistemele de cristale lichide si magnetism. A produs primele capcane pentru tantari cu tuburi fluorescente si este primul care a facut cercetari in domeniul combaterii electronice a rozatoarelor. De asemenea, a efectuat numeroare cercetari legate de influenta culorilor asupra psihicului prin asa-numitele lumini psihedelice.
           In 1957, dupa ce si-a vandut propria companie "Vogel Luminescence" care producea tuburi fluorescente, se alatura echipei IBM devenind unul dintre cei mai prolifici inventatori din istoria acestei firme. A primit 32 de brevete de inventie, printre care si acoperirea magnetica pentru Hard Disk-urile de 24" utilizate si astazi.
           Desi nu a detinut titluri universitare, a fost un autodidact desavarsit. Din cate se pare, ar fi obtinut totusi un titlu onorific de "doctor" din partea Companiei datorita cercetarilor si inventiilor sale. A fost un pionier in domeniul cercetarilor comunicarii om-planta, studiul cristalelor de cuart si al unui sistem nou de inmagazinare a informatiei. De asemenea, a creat un cristal cu forma speciala, taiat dupa "metoda Vogel" ce inmagazineaza, amplifica, converteste si uneste energiile subtile. Prin invartirea apei in jurul unui astfel de cristal, aceasta inmagazina informatia stocata in cristal.
          Atunci cand s-a pensionat, dupa 27 de ani de munca, IBM si Stanford Research Institute i-au donat echipamente sofisticate pentru continuarea cercetarilor sale la noua companie infiintata, Psychic Research Inc. Scopul final al lui Vogel la aceasta noua companie a fost de a dovedi compatibilitatea dintre stiinta si metafizica, cercetand energiile subtile si fortele emanate din corpul uman, precum si aplicatiile terapeutice ale cristalelor.


Despre primele experiente cu cristalele, Vogel afirma : 

          "In 1973, dupa o cuvantare la "Church of Religious Science", a doua zi doctorul McKistry m-a sunat si mi-a spus "am cateva cristale...simt ca vibreaza atunci cand le tin in mana si vreau sa ti le trimit". Am acceptat si asa au inceput cercetarile mele cu privire la cristalele de cuart. 
          Fara cunostintele despre cristale nu as fi in viata. De fapt, nu as fi fizic aici daca nu as fi folosit cristalele. In 1983 am avut un atac de cord. In ziua atacului, pe cand ieseam din casa, in drum spre sediul IBM, o voce interioara mi-a spus : "du-te la etaj". M-am intors, am urcat la etaj si am vazut un cristal cu 4 laturi folosit de regula in vindecari si care nu l-am purtat niciodata dupa mine. L-am pus in buzunar. Aflandu-ma pe drum, atunci cand mai aveam de parcurs aproximativ 4 mile pana la locul de munca, am intalnit o ambuscada. Traficul se blocase din cauza unui accident. Imediat am simtit ceva ca o lovitura puternica in piept, nu puteam sa mai respir si nici sa cobor din masina.
         Am introdus mana in buzunar, am luat cristalul si l-am tinut in dreptul inimii. Imediat durerea a disparut si puteam sa respir normal. Am tinut cristalul acolo timp de 15 minute, atat cat a durat drumul pana la IBM. In tot acest timp am repetat "Doamne ajuta-ma sa ajung in laborator"....Cu o mana conduceam masina iar cu cealalta tineam cristalul direct pe piept, caci voiam ca el sa fie in contact direct cu corpul fizic. Am reusit sa ajung cu masina pana in curtea IBM, am parcat la locul meu de parcare, am intrat in birou, dupa care am sunat managerul : "Am facut un atac de cord, va rog chemati medicii". Tot timpul am avut cristalul tinut la piept.
         Am fost dus de urgenta la spitalul Santa Tereza la terapie intensiva iar doua zi, medicul specialist mi-a spus : "Exista o singura speranta pentru tine, si anume o interventie chirurgicala imediata, deoarece una dintre arterele principale este obturata in proportie de 94%. Inca un atac de cord ar putea fi fatal."..."exista si o alta alternativa", spuse doctorul (angioplastia), insa procedura nu este sigura. I-am spus ca vreau sa cantaresc ambele alternative si dupa cateva zile am fost externat. In urma mai multor consultari cu diferiti medici, am luat decizia de a face angioplastie.
         Am facut toate pregatirile pentru operatie avand la dispozitie aproape o luna. In fiecare dimineata luam cristalul si vizualizam artera desfundata, libera. Cand a venit momentul operatiei, doctorilor aproape ca nu le-a venit sa creada. Privind radiografia dinaintea operatiei, artera era de data aceasta obturata in proportie de 74%, avand o reducere destul de mare fata de prima determinare. Doctorul a spus ca trebuie sa fi fost ceva in neregula cu prima radiografie. I-am spus : am facut o vindecare in corpul meu, este un caz in care m-am vindecat singur cu ajutorul unui cristal".


Conflictul spiritual

         In cercetarile sale, Vogel s-a bazat in principal pe metoda stiintifica combinata cu rugaciune si meditatie. A evitat abordarile traditionale in cazul cristalelor si a incurajat tot timpul medicii sa foloseasca puterea cristalelor pentru vindecarea pacientilor. In urma experimentelor facute, a constatat ca indreptand un cristal catre cineva, el avea proprietatea de a amplifica gandurile si emotiile acelei persoane. De aici si pana la utilizarea cristalelor in scop terapeutic a mai fost doar un pas. A proiectat si taiat cristale de cuart in forme diferite pentru a facilita transmiterea fluxului energetic, chiar daca in unele cercuri stiintifice munca lui a fost privita cu scepticism.
         Pentru Vogel, nu a fost doar o lupta stiintifica, ci si una religioasa : "Sotia mea a fost circumspecta atunci cand a aflat ca lucrez intr-un asemenea plan energetic si cu forte pe care nu le puteam cuantifica sau masura conventional. Astfel de forte sunt respinse de catre Biserica...singurul lucru ce m-a facut sa merg inainte a fost Credinta. A trebuit sa lucrez cu lucruri si fenomene ce inspaimantau oamenii obisnuiti. Am rugat si alte persoane sa se asocieze cu mine si sa lucram impreuna, insa nu au vrut. Le era teama sa nu-si piarda pozitiile sociale pe care le aveau. Nu mi-a fost teama de acest lucru, eram dispus sa experimentez orice era necesar pentru a gasi adevarul si am facut-o. Nimeni, niciodata, nici macar cei de la IBM nu mi-au interzis sa lucrez cu cristalele".


Atacul psihotronic

       "In 1976 am participat la prima Conferinta Internationala de Psihotronica din Rusia, unde am prezidat sectiunea despre "comunicarea om-planta". Acolo am intalnit mai multi cercetatori rusi in domeniul parapsihologiei precum Dubrov, Presman si Naumov. Am vazut cercetarile lor despre hipnotism si dispozitivele de control ale mintii pe care lucrau. Dupa ce m-am intors, am fost supus unui atac psihic. Luni intregi am avut o stare de slabiciune iar capacitatea de gandire imi slabise foarte mult. Mi-am dat seama ca ceva este in neregula, si cu ajutorul unui coleg de la IBM am localizat sursa atacului. O femeie din Rusia ce avea cartea mea de vizita ma ataca psihotronic. Am construit mental un cerc de lumina in jurul ei, apoi inca unul, dupa care am expirat puternic cu intentia de a distruge legatura. Dupa ce am facut acest lucru a treia oara, lumina a disparut si toata presiunea ce era asupra corpului meu a incetat. Cei care se ocupa cu atacuri psihice iau diferite obiecte ale persoanelor, lenjerii, carti de vizia, etc. pe care le acorda cu dispozitivele psihotronice. In acest fel se folosesc de tiparele de gandire si de gandurile oamenilor, secatuindu-i de energie".


Banda de informatie

         Cu ajutorul dispozitivului radionic Omega-5 ce utiliza puterile psihice ale corpului uman, Vogel detecteaza campuri energetice ce nu pot fi masurate cu aparate stiintifice standard. El a numit aceste campuri "banda de informatie". Aceasta banda exista in interiorul si imprejurul intregii materii si este un fel de "inregistrator" al evenimentelor specifice care au facut ca un obiect sa existe, precum si raspunsurile acestui obiect la actiuni, campuri sau forte.
         Potrivit lui Vogel, din moment ce orice miscare genereaza un camp, rezultatul compunerii acestor campuri reprezinta starea de baza a benzii de informatie. Aceste perturbatii formeaza un nor energetic in jurul substantei, iar acesta este "mintea atomului".
         Banda de informatie se extinde si se contracta in relatie cu influentele planetare. Prin banda de informatie exista comunicare.


Comunicarea om-planta. Efectul Backster

        In mai mule experimente, Vogel a reprodus "efectul Backster" folosind plantele pe post de traductori pentru campurile bioenergetice generate de mintea umana, demonstrand ca plantele raspund la ganduri.
        Prin conectarea unei plante la o "punte Wheatstone", Vogel a comparat o rezistenta cunoscuta cu una necunoscuta. Atunci cand avea un gand in minte, in timp ce isi ritma respiratia prin nari, filodendronii raspundeau in mod surprinzator. Exterimentele efectuate au sugerat ca aceste campuri bioenergetice umane sunt legate de actiunea respiratiei si a gandului luate impreuna. Campurile actioneaza in afara legilor cunoscute ale fizicii si au acelasi efect asupra plantei, indiferent daca persoana care le emite se afla la cativa centimetri de planta sau la cativa kilometri. Legea invers proportionala cu patratul distantei nu se aplica gandului iar efectele energiei lui nu se diminueaza cu distanta.

Dupa patru ani de munca in acest domeniu, Vogel a ajuns la urmatoarele concluzii :

- planta raspunde la actul de distrugere a frunzelor altei plante;
- raspunde la distrugerea altei forme de viata;
- raspunde la eliberarea unei forme gandite a dragostei, a vindecarii, a imaginilor sau emotiilor;
- plantele raspund mai bine gandurilor de taiere, ardere sau rasucire, decat actului in sine;
- plantele actioneaza asemenea unor acumulatori, inmagazinand energia gandurilor si a intentiilor;
- cel mai puternic agent de coerenta este "dragostea", singura forta adevarata. Atunci cand este coerenta, aceasta poate avea o putere asemanatoare laserului.


Omega-1

        Masurarea energiilor subtile ale cristalelor este aproape imposibila cu ajutorul dispozitivelor conventionale obisnuite. S-au obtinut valori foarte mici, de ordinul a 0,07 mG (miligauss), aparent nesemnificative. Intr-o prezentare din 1987, Marcel Vogel afirma ca nemultumit de acest lucru, s-a rugat de mai multe ori divinitatii incercand sa gaseasca o modalitate prin care sa poata masura energiile si campurile subtile din cristalele cu care lucra. Doua luni mai tarziu, un barbat pe nume Daniel Perkins (dupa spusele lui ghidat de anumite entitati !!) s-a prezentat la usa lui Vogel si i-a inmanat un instrument : "Iata instrumentul tau, Omega-1...vei sti sa-l folosesti"...si a plecat.
Marcel Vogel si Omega-1

         In prezent nu se mai stie nimic despre acest instrument radionic si nici despre celelalte modele de instrumente pe care Vogel le-a construit ulterior. Atat persoana ce a aparut din senin la usa lui Vogel, cat si instrumentele de tip Omega sunt invaluite in mister. Nu se stie nimic despre asa-numitul "Daniel Perkins"....sa fi fost doar un pseudonim? Marcel Vogel jura ca persoana si intamplarea este cat se poate de reala. Cu timpul, acesta a perfectionat dispozitivul ajungand la versiunea 5 (Omega-5).
Cu ajutorul lui putea :
- obtina o valoare numerica a semnaturii energetice a cristalelor sau a oricarui obiect introdus in dispozitiv, 
- sa masoare campurile energetice dintr-un esantion, 
- sa masoare campurile energetice ce inconjoara un obiect.

         Despre Omega-1, Vogel spune : "Cu ajutorul lui pot masura vibratiile intrinseci ale unui obiect precum un cristal. Instrumentul este conceput pentru a mari vibratia subtila si pentru a observa manifestarea cristalului in spatiu. Cand introduc un cristal in aparat, obtin valoarea 454. Aceasta este vibratia unui cristal de cuart Vogel".

Omega-5

Examinarea unei probe dintr-un posibil OZN

         Conform afirmatiilor lui Gary Kinder din cartea "Light Years", Vogel a examinat un esantion de metal ce i-ar fi fost dat lui Billy Meier de catre extraterestrii. Acesta ar fi fost surprins de proprietatile neobisnuite ale metalului si ar fi spus ca proba contine "tuliu". Dupa analiza facuta de Vogel, proba a disparut si nu a mai fost gasita.

Experienta orientala, calatoria in India 

         La sfarsitul anilor '70, Vogel l-a intalnit pe Swami Vishnu Devananda daruindu-i un cristal pe care, acesta din urma l-a folosit la centrul sau de Yoga din San Francisco. Dupa mai multe experiente in care a folosit puterea cristalelor pentru focalizarea energiei mintii, Swami Vishnu l-a invitat in India. Acolo, Vogel a avut parte de o experienta spirituala profunda de trezire a Energiei Kundalini. Aici i s-a confirmat spiritual lui Vogel faptul ca respiratia poarta in ea energia gandului. Respiratia poate purta o intentie pura, un gand de vindecare si chiar "unirea" cu Divinul. Ea poarta energia universala (prana) a fortei vietii ce anima intregul camp bioenergetic uman, mentinand sanatatea, constiinta si insasi viata.
         Cristalele Vogel sunt cristale de cuart ce au de la 4 pana la 24 de laturi , unele avand chiar mai multe, prezinta terminatii piramidale si sunt taiate in conformitate cu descoperirile si invataturile lui Marcel Vogel (1917-1991). Energia patrunde in cristal prin capatul receptor (Feminin) si pe masura ce aceasta inainteaza in interiorul cristalului lovind partile laterale interioare, este amplificata ajungand la capatul focal (Masculin).
         Capatul receptiv (Feminin) formeaza un unghi interior de aproximativ 52° identic cu cel al Marii Piramide de la Giza iar capatul transmitator (Masculin) are un unghi intern de aproximativ 60°.


          Cristalul Vogel este o reprezentare tridimensionala a Sefirotului (Arborelui Vietii) din Cabala.
           
          Intr-o dimineata a anului 1974, Vogel s-a trezit cu un model in minte, similar Arborelui Vietii din Cabala, un dreptunghi avand la capete cate un triunghi. Dupa un an de lucru, timp in care a incercat mai multe forme si finisari, Vogel a obtinut forma finala a cristalului de cuart cu puncte asemanatoare piramidei, numit si "cristal taiat dupa metoda Vogel" sau simplu : cristal Vogel.


          Cristalul este un obiect neutru a carui structura interioara prezinta o stare de perfectiune si echilibru. Cand este taiat la forma adecvata, si cand mintea umana intra in relatie cu perfectiunea sa structurala, cristalul emite o vibratie care se extinde si care amplifica puterea mintii utilizatorului.


           Vogel sustine ca aceste cristale pot fi folosite pentru vindecarea trupului si mintii prin indepartarea vibratiilor si a formelor de gandire nedorite de la cel aflat in situatii dificile. Actiunea cristalului este asemanatoare unui "bisturiu energetic". Numarul laturilor cristalelor a fost pus de catre Vogel in legatura cu cel al corpurilor energetice : 4 laturi - corpul fizic; 6 laturi - corpul emotional; 8 laturi - corpul mental. Favoritele lui erau cristalele cu 8 laturi !!

Forma "Arborelui Vietii" a cristalului Vogel
(crystallightandsound.co
m)

Apa si cristalele

           Matricea inteligenta a cristalului de cuart poate fi potentata de puterea mintii (undele scalare), de pulsul inimii si de respiratie. Vogel a descoperit ca exact in momentul cand un cristal lichid se topeste trecand in stare lichida, acesta emite o raza de lumina albastra !! Conform lui Vogel, acest fenomen arata ca un cristal lichid are un comportament diferit  atunci cand este influentat de "eterul magnetic."
           Cercetarile efectuate cu "cristale Vogel" si apa au dus la concluzia ca apa care curge in jurul unui cristal Vogel programat, are manifestari structurale diferite fata de restul apei. "Invartirea" apei in jurul unui cristal printr-un tub dispus in forma de bobina cilindrica, duce la incarcarea campului informational al acesteia cu "informatiile" stocate in cristal.


Dispozitiv pentru incarcarea lichidelor

In cazul apei, s-a observat urmatoarele modificari :

- scaderea tensiunii superficiale;
- aparitia de noi benzi in spectrul infrarosu si ultraviolet al apei (adica o "intindere" a legaturii moleculare a apei, ceea ce inseamna mai multa energie si o informatie noua aparuta);
- cresterea conductivitatii apei;
- modificarea pH-ului cu pana la trei unitati;
- modificarea punctului de inghet (- 30 grade);
- un numar semnificativ de molecule se aliniaza in micro-clustere sau lanturi moleculare, formand tipare ordonate; apa devine un sistem de cristale lichide capabil sa stocheze informatii

           Un lucru deosebit de important descoperit de Vogel este "semnatura energetica" a cristalului. Aceasta semnatura are valoarea radionica de 454 si este identica cu cea a apei pure !! Aceasta rezonanta arata legatura dintre Cristalul Vogel si apa pura, o legatura care nu se intalneste intre un cristal obisnuit, neslefuit si apa.


           Radiatia coerenta emisa de cristalul Vogel este capabila sa penetreze campurile radiante adesea dispersate in interiorul si in jurul unui individ. O caracteristica importanta a acestui tip de cristal este rezonanta sa cu apa. Corpul fizic este compus din sisteme de cristale lichide in membranele celulare, in fluidele intercelulare precum si in structurile mai mari cum ar fi sistemele musculare si nervoase, limfa, sangele, etc.
           Deoarece mai mult de 75% din corpul fizic este alcatuit din apa, cu acest cristal energiile subtile pot fi introduse mult mai usor in corp. Prin folosirea unui cristal acordat in mod potrivit la care aceste structuri de cristale lichide din corp raspund, echilibrul si coerenta pot fi restabilite furnizand "informatia" necesara sau nutrientii energetici necesari.
           Vogel spune ca a putut obtine chiar si electricitate cu ajutorul acestui tip de cristal (75 volti, curent continuu) introducandu-l intr-un sistem de bobine special concepute : "Am pus cristalul in mijlocul unei cutii de mahon hexagonala, dupa care am facut o bobina din cupru si staniu cu 250 de infasurari. La exteriorul cutiei aveam o alta bobina din sarma de nichel. Un voltmetru era conectat la acest dispozitiv. Am inspirat, mi-am tinut respiratia, dupa care am expulzat aerul din plamani cu gandul focusat pe cristal si am obtinut o tensiune electrica. Am incercat acest lucru si cu un cristal obisnuit si nu a functionat. Am echipamentul in laborator si intentionez sa obtin o tensiune si mai mare. Cei care m-au vazut facand acest lucru au fost foarte nelinistiti si agitati...."


           Dr.Marcel Joseph Vogel a elaborat o metoda proprie de curatare si incarcare a cristalelor perfectionate de el, o metoda ce combina vizualizarea cu respiratia.
Cristalul este un obiect neutru a carui structura interioara prezinta o stare de perfectiune si echilibru.Atunci cand acesta este creat in forma cea mai buna si cand mintea umana intra in conexiune cu structura sa perfecta, cristalul emite o vibratie ce se extinde si amplifica puterea mintii utilizatorului.

Cristal Vogel cu patru laturi

           La fel ca un LASER, cristalul radiaza energie in mod coerent, ce poate fi transmisa in obiecte sau oameni. In cazul Cristalului Vogel, energia (Prana, Forta Vietii) se deplaseaza de-a lungul cristalului fiind amplificata de fiecare data cand aceasta este reflectata de o latura a cristalului. Cu cat cristalul are mai multe laturi, cu atat amplificarea este mai mare. Cand un cristal este folosit cu forta iubirii, energiile mintii devin coerente.

Marcel Joseph Vogel

Selectarea cristalelor

            S-a observat ca atunci cand unei persoane ii este prezentata o varietate larga de cristale, aceasta alege intuitiv cristalul care se potriveste cel mai bine cu energia ei. Calitatea si claritatea optica nu este neaaparat o conditie pentru selectarea unui cristal. Incluziunile din interiorul unui cristal pot fi pentru unele persoane, conform lui Vogel "porti de acces catre taramuri indepartate ale imaginatiei". Este important ca un cristal sa nu aiba fisuri sau varfuri rupte.

Cristale Vogel 

Curatarea (purificarea) cristalelor

            Atunci cand se achizitioneaza pentru prima data un cristal, acesta trebuie curatat de orice influenta ce poate fi daunatoare sau care poate limita actiunea cristalului. Marcel Vogel afirma ca cele mai eficiente metode pentru curatarea unui cristal sunt cu ajutorul unui magnetizator/demagnetizator (dispozitiv ce se poate gasi foarte usor pe internet) sau folosind propria respiratie si constiinta.


            Pentru a curata un cristal si a elibera energiile nedorite din el, se procedeaza in felul urmator :

- se tine cristalul intre degetul mare si cel de-al doilea deget al mainii dominante;
- cu doua degete ale celeilalte maini se tine doua laturi opuse ale cristalului;
- se respira lent cu gandul de a curata cristalul de orice influenta daunatoare;
- se inspira profund, se tine respiratia timp de aproximativ doua secunde, dupa care se expira cu putere pe nas, intr-o scurta explozie sau puls asemanator stranutului (vezi video);
- se repeta acest proces pentru fiecare pereche de laturi ale cristalului ( de exemplu : daca cristalul are 6 laturi, acest proces se va executa de trei ori).
- la sfarsitul procesului cristalul este curatat si poate fi folosit pentru incarcare.


Incarcarea primara a unui cristal

           Pentru incarcarea primara a unui cristal, acesta se tine in mana dominanta si se roteste in sensul acelor de ceasornic timp in care se tine strans in palma cristalul. In scurt timp suprafata laturilor cristalul va deveni "lipicioasa". Aceasta este incarcarea superficiala piezoelectrica.
           Dupa realizarea incarcarii primare, se tine cristalul cu degetul aratator pe varf. Se inspira cu intentia de a umple cristalul cu toata iubirea din inima si se expira puternic asupra cristalului. Aceasta actiune transfera energia in cristal si astfel, un "fragment" din constiinta operatorului va fi "inserat" in interiorul acestuia. Unda purtatoare de baza si factorul coerent al constiintei este iubirea.  Dupa ce se realizeaza aceasta etapa a incarcarii, o alta frecventa mai specifica poate fi adaugata peste unda purtatoare de baza (de exemplu : intentia vindecarii unui organ, a unei situatii, etc.)


Descoperirile lui Marcel Vogel despre cristale

a) - Cristalele nu au o putere intrinseca. Sunt obiecte foarte sensibile si precise, acumuleaza incarcatura energetica a persoanei care foloseste cristalul, o amplifica si o transmite prin intermediul respiratiei si intentiei;
b) - Sarcina acumulata intr-un cristal poate fi incarcata si transferata catre un alt cristal, apa, diferite lichide sau catre o alta persoana;
c) - Un cristal actioneaza ca un amplificator al campurilor bioenergetice ce inconjoara corpul unei persoane. Aceste campuri sunt controlate in general de respiratie;
d) - Campurile energetice stocate de un cristal se potrivesc structurii apei. Cand un cristal incarcat este directionat catre un corp ce contine apa, are loc un transfer de sarcina, ceea ce face ca un numar semnificativ de molecule de apa sa se structureze, dezvoltand o "stare de cristal lichid" la temperatura camerei.

Alte descoperiri ale lui Marcel Vogel :

- valoarea numerica a semnaturii energetice a diamantelor Herkimer (cristal natural cu varf dublu) este 021;
- forma geometrica a Arborelui Vietii din Cabala (aceeasi cu a cristalului Vogel) rezoneaza perfect cu apa;
- valoarea 454 a semnaturii energetice a cristalelor Vogel este aceeasi indiferent ca acestea au 4,6,8,12,13 sau mai multe laturi;
- nucleul unei celule umane este asemenea unui oscilator si emite "lumina"; radiatia ce provine din nucleul unei celule este coerenta, asemanatoare cu cea LASER;
- fiecare celula din corp "emite" toate tiparele de viata ale corpului. Membrana din jurul celulei este un cristal lichid, si este sensibila la variatiile minime ale sarcinii electrice;
- gandirea negativa "se impregneaza" in tesuturi, ne infectam cu propriile ganduri negative;
- gandul are si o forma geometrica;
- Dumnezeu comunica cu omul prin gand;
- osul este cristalin, fiind un sistem de stocare a informatiilor in corpul nostru;
- atunci cand strangem intre degete un cristal de cuart, presiunea exercitata asupra lui este transformata intr-un camp electric (piezoelectricitate); oasele din coprul uman sunt si ele piezoelectrice;
- prin miscarea corpului si a coloanei vertebrale, generam campuri electrice ce curg de-a lungul coloanei

Laboratorul lui Marcel Vogel

           In ultima parte a vietii, Marcel a avut mari probleme de inima. A lucrat ani de zile la proiectul unui manuscris in care dorea sa prezinte perspectivele stiintifice si metafizice ale energiilor subtile ale cristalelor de cuart. Manuscrisul trata natura campului bioenergetic uman si detalia rolul energiei subtile in dezvoltarea spirituala. Din pacate, moartea subita a lui Vogel a impiedicat editarea si publicarea manuscrisului.


La inmormantarea lui, in 14 februarie 1991, medicul si cercetatorul IBM, Bernard McGinity afirma : 

          "El si-a pus amprenta datorita stralucirii mintii sale, a ideilor sale prolifice si a creativitatii aparent nelimitate. Am facut parte dintr-un grup de 16 medici privilegiati care au lucrat cu el timp mai multi ani in studiul energiilor corpului si capacitatea de a folosi energiile vindecatoare in tratamentul bolilor cu ajutorul cristalelor. Sub indrumarea lui Marcel, unii dintre noi au inceput sa invete cum sa transmita gandurile de iubire neconditionata pacientilor. Ne-a invatat sa apreciem puterea mintii de a influenta boala si de a vindeca....sa apreciem iubirea neconditionata si capacitatea acesteia de a declansa transformari remarcabile in psihicul pacientului.
           Marcel a fost pentru mine ca un mentor spiritual. Desi era un catolic adevarat, a imbratisat cu o intelegere profunda, dragoste si admiratie si invataturile religiilor estice. A avut capacitatea de a vedea dincolo de limitele invataturii bisericii....el se putea simti la fel de bine si confortabil atat intr-o manastire tibetana cat si intr-o biserica crestina.
           Marcel a fost un adept al puterii meditatiei de a vindeca si a ne ghida viata. De aceea, as dori sa va alaturati impreuna cu mine, intr-o rugaciune pentru el. Vreau ca mai intai sa-l vizualizati pe Marcel cat mai clar cu acel ursulet in mana, plin de iubire. Transmiteti-i lui Marcel aprecierea voastra, pentru tot ceea ce a facut si a insemnat pentru voi. Se spune ca toti marii profesori transmit energia, cunostintele si intelepciunea lor. Cereti-i sa va transmita aceasta energie, cunoastere, intelepciune sau orice aveti nevoie de la el.
           Sa ne unim cu totii, pentru a-i transmite dragostea si sa-i multumim ca a facut parte din viata noastra. Rugaciunea lui Francisc de Assisi intruchipeaza scopul esential al vietii lui Marcel Vogel :

Doamne, fa din mine un instrument al impacarii intre oameni :

Unde este ura, eu sa aduc iubire,
Unde este vina, eu sa aduc iertare,
Unde este dezbinare, eu sa aduc unire,
Unde-i ratacire, eu sa aduc adevarul,
Unde-i indoiala, eu sa aduc credinta,
Unde-i disperare, eu sa aduc speranta,
Unde-i intuneric, eu sa aduc lumina, 
Unde-i suferinta, eu sa aduc bucurie.

Doamne, ajuta-ma ca mai curand eu sa mangai pe altii decat sa fiu mangaiat

Ca eu sa-i inteleg pe altii, decat eu sa fiu inteles,
Ca eu sa iubesc pe altii, decat eu sa fiu iubit,
Caci daca ma uit pe mine insumi, atunci ma gasesc
Cand iert, atunci gasesc iertare
Cand mor pentru Tine, atunci inviez la viata de veci

Amin.



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...