Undeva intr-o lume a animalelor..o testoasa isi serba ziua de nastere. Si avea alaturi prietenii ei dragi si vechi cu care se bucura. Deodata pe cararea locului unde isi serba ziua...trece un arici. Era pentru prima data cand testoasa vedea un arici. Acesta i-a urat "La multi ani!!" si din vorba in vorba s-au imprietenit. Testoasa i-a povestit viata, bucuriile si trairile ei. Desi aparent erau foarte diferiti (testoasa avea carapace iar ariciul tepi !!), ceva in interiorul lor parca ii atragea. Testoasa era foarte fericita...fiecare vorba a ariciului, fiecare gest..ii lumina sufletul. Simtea ca poate vorbi despre orice cu ariciul...se simtea inteleasa, mai ales ca ea era mai...misterioasa!! Intr-o zi, intorcandu-se acasa, testoasa gaseste prins de un tepus al ariciului un...bilet : "Nu vreau sa mai vorbim...pentru ca asa simt"!! Fara nici un motiv intemeiat, ariciul a pleacat. Pentru testoasa a fost ca si cand tepusul i-ar fi zdrobit inima. Nu a reusit sa mai vorbeasca niciodata cu ariciul...dar tepusul ariciului a lasat urme in inima sa spirituala. De atunci nu si-a mai facut niciodata prieteni cu..."tepi".
Ariciul a preferat sa se "scufunde" si sa dispara acolo in lumea lui...o lume departe de dragostea, fericirea si bucuria pe care testoasa i le-a oferit candva. Dragostea si fericirea testoasei au fost rasplatite cu ignoranta ariciului. Ea a daruit tot ceea ce a avut mai de pret...inima sa.
Deseori si noi suntem in postura ariciului sau a testoasei. Uitam de cei din jurul nostru....de cele mai multe ori tocmai atunci cand aceste persoane si-au oferit sufletul, bucuria si fericirea lor pentru ca noi sa fim asemenea lor si sa ne simtim bine.
Adevaratii prieteni sunt aceia care-ti sunt alaturi in toate momentele vietii si nu doar atunci cand "simt" ei ca ar fi bine sau nu. Adevarata prietenie nu este niciodata conditionata...ea se ofera.
Intrucat nu traim singuri pe lume suntem responsabili pentru toate suferintele ce noi le provocam altora. Este mai usor omului sa dea vina pe celalalt spunand ca el nu este vinovat pentru suferinta celor din jur, decat sa-si asume responsabilitati pentru faptele sale voite sau nu.
Deoarece traim intr-o intercomuniune unii cu altii, si nu izolati intr-o padure...nu putem spune niciodata ca ceea ce facem noi nu-i vor afecta si pe altii. Fiecare vorba, fiecare gest pe care noi il facem, oricat de mic este, are consecinte deosebite in viata celor din jurul nostru. Nu mai este nevoie de nimic pentru a demonstra acest lucru caci...viata insasi ne-o demonstreaza in fiecare zi. Numai o persoana "oarba spiritual" si care nu doreste cu buna-stiinta sa vada asta...atunci nu va vedea. De aceea trebuie sa fim atenti la fiecare vorba si gest al nostru caci...viata nu este o joaca.
Sufletele sunt cele mai sensibile parti ale omului, de aceea sunt si cele mai de pret in ochii Creatorului nostru si...putem fi siguri ca El nu va permite niciodata ca cineva sa se joace cu macar un "suflet" de-al Sau. Atunci cand scoatem un carbune aprins dintr-o gramada, mai devreme sau mai tarziu el se va stinge. Daca il asezam insa inapoi...el va redeveni incandescent. La fel se intampla si cu oamenii : izolandu-ne, departandu-ne de ei si ignorandu-i uneori fara motiv...lumina noastra se va stinge, nu va fi de durata. Dumnezeu spune : " Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai "(Ioan 15:13).
Ne-am obisnuit sa dam vina pe altii atunci cand noi gresim sau pricinuim vreun rau aproapelui...exact ca si atunci cand Adam a dat vina pe Eva in gradina Edenului pentru ca a mancat din mar...desi vina le apartinea in egala masura. Acest lucru este ceva pe care Dumnezeu il detesta...fuga de responsabilitatile pe care fiecare dintre noi trebuie sa le aibe atat pentru noi insine cat si pentru cei apropiati !!! Suntem liberi dar...libertatea presupune si responsabilitate.
Fugim de responsabilitati uitand ca pentru a primi dragoste trebuie sa daruim dragoste. Atunci cand vrem sa simtim ceva special in sufletul nostru trebuie mai intai sa fim capabili sa primim specialul acela in noi.
Spunem ca suntem crestini dar...urmam spiritualitati ratacite si straine de Adevarul Sau...ignorandu-l pe Cel care ne-a creat. Alergam dupa spiritualitati iluzorii ascunzandu-ne de realitate...ascunzandu-ne de cei care candva ne faceau sa ne simtim bine, uitand de cei din jurul nostru si uitand ca exista o lege a compensatiei de care Universul tine cont intotdeauna.
Adevarata spiritualitate este cea care ne ofera permanent pacea si linistea interioara. Ignorandu-i pe cei care candva ne-au daruit cate putin din sufletul si trairile lor...nu facem decat sa ne comportam asemenea unui "vampir" care vine, isi ia doza de "energie" si apoi pleaca catre o alta "prada"...dar, uitam un lucru esential si anume ca va veni un moment cand pentru tot vom da socoteala Celui de Sus. Iata ce spune Domnul : "Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată." (Eclesiast 11:9).
Dumnezeu a dotat fiecare om cu constiinta. Chiar daca de cele mai multe ori preferam sa ignoram glasul constiintei, fiind insensibili, mai devreme sau mai tarziu acesta va iesi la suprafata. De cele mai multe ori auzim doar ceea ce ne dorim noi si credem doar ce ne convine ignorand lucrurile care ne ofera cu adevarat pacea si linistea interioara.
Viata omului schimbator care astazi spune ceva iar maine altceva...este ca si o frunza in bataia vantului...nu sti unde se va duce, nici unde se va aseza in clipa urmatoare, si nici pe cine va rani...insa, in final ea se va ofili, ca orice alta frunza rupta dintr-un copac si dusa de vantul vietii sale ratacite.
"Ne e teamă să suferim şi din această cauză ne îngustăm inima şi o acoperim cu o platoşă. Ne e teamă să privim şi să vedem, ne e teamă să ascultăm şi să auzim; ne e teamă să vedem suferinţa altcuiva şi să auzim strigătul sufletului său. De asemenea, ne închidem în noi înşine şi din această cauză devenim din ce în ce mai înguşti, prizonieri ai acestei zăvorâri." (Mitropolitul Antonie de Suroj).
Orice Cale am alege constiinta va fi cea care "ne va felicita" si ne va oferi pace si liniste sufleteasca daca am ales drumul cel bun, sau...ne va mustra toata viata daca am ales Calea gresita.
